Premium
O scurtă trecere în revistă a perioadei care a trecut de la începutul pandemiei arată că România este dominată de o atmosferă electorală permanentă. Avem ca exemple:
- bagatelizarea pandemiei de către guvern și președinte pentru a forța anticipatele;
- desemnarea prim-ministrului din tabăra care nu avea o majoritate omologată de către cetățeni;
- bâlbâielile în desemnarea șefului guvernului, “renunțarea” primului nominalizat, urmată de “fuga” partidului care urma să-l susțină în parlament;
- votarea în scopul stabilității politice de către partidul “antipatizat” de către președinte, a unui guvern, în lipsa partidului care girează guvernarea;
- gestionarea deficitară a pandemiei, cu mari semne de întrebare vis-a-vis de onestitatea achizițiilor, dublată de satisfacerea clientelei politice și promovarea în poziții care au legătură cu gestionarea crizei generate de COVID-19 a unor personaje lipsite de competența dată de pregătire sau experiență.
Să adăugăm un alt lucru care afectează buna funcționare a unui stat democratic: suprimarea, folosind un întreg arsenal de arme retorice, a oricărei dorințe de colaborare a guvernului și a partidului care-l susține, cu partidele care nu-i împărtășesc doctrina, precum și atacurile la adresa Avocatului Poporului sau a Curții Constituționale.
Iar prin politizarea excesivă a oricărei teme domestice, energia consumată pentru realizarea de minim consens sau de apropiere pe principala provocare care stă în fața României, epidemia, a fost secătuită.
Toate aceste lucruri au avut ca efect “fructificarea” imensului potențial de polarizare pe care îl are felul în care se face politică în România.
Constituția prevede că există o instituție care poate să asigure medierea între actorii relevanți din societate: Președinția României. Și nu ar fi fost rău ca, ținând seama de situația care nu a dat niciodată semne că s-ar îmbunătăți, președintele să fi fost cel care să deplaseze lucrurile din zona confruntării în cea a unui minim consens sau a acțiunii congruente.
Din nefericire, aparițiile șefului statului, previzibile de-acum, au contribuit la o scindare mai mult decât evidentă, și total nefolositoare în aceste vremuri, a unei societăți care trebuie să funcționeze și altfel decât în logică electorală permanentă.
Din acest punct de vedere, președintele a eșuat, rezultatul intervențiilor domniei sale, părtinitoare până la anecdotică, având nu efectul pe care și-l dorea (sprijinirea unui partid în lupta electorală), ci menținerea și catalizarea unei atmosfere de conflict, de neîncredere în legitimitatea și utilitatea votului și slăbirea coeziunii sociale.
Și asta când?
În cel mai complicat moment prin care trece România.
Și perioada următoare nu se anunță a fi ușoară. De aceea este nevoie, mai mult ca oricând, de dialog și de găsirea unor soluții cu un grad mare de susținere și cu un nivel mare de acceptabilitate. Vom avea, conform estimărilor venite de la specialiști, scenarii greu de imaginat acum câteva luni.
Poate doar o parte din societate, alimentată de ură, polarizare, intoleranță și discurs părtinitor, să aibă soluția cea mai bună?
Cu siguranță, nu.
Funcționarea din perspectivă strict electorală a unui guvern poate fi garanția eficienței acestuia?
Evident că, nu.
Poate că gravitatea provocării legată de pandemia de COVID-19 va reliefa nevoia de a aborda problemele unei societăți și din punctul de vedere al lucrurilor ce apropie oamenii, nu numai din cea a lucrurilor care-i despart.
În loc să acuze PSD de toate relele, guvernul și președintele n-ar face mai bine să-i protejeze pe cetățenii acestei țări, folosind orice resursă pe care o pot avea la dispoziție?
Își asumă în continuare, în numele acaparării cu orice preț a puterii, rezolvarea unei situații nemaiîntâlnite, doar prin perspectiva interesului politic?
Este un moment prost pentru permanentizarea confruntării; guvernul și susținătorii săi, dar și președintele, o știu foarte bine și își asumă acest lucru.
Dar cu ce preț?
