Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angel Tîlvăr: `Valabilitatea Poliței RCA trebuie prelungită fără plată!`

Angel Tilvar

Deputatul Angel Tîlvăr vine în sprijinul milioanelor de șoferi și transportatori auto, cu o inițiativă legislativă.

În acest sens, Angel Tîlvăr a depus ieri, 25 noiembrie 2020, la Camera Deputaților, o propunere de modificare a legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, în contextul restrângerii dreptului de circulație pentru cetățenii României, în anumite condiții, pe perioada pandemiei de COVID-19.

Potrivit proiectului, polițele de asigurare încheiate sau aflate în perioada de valabilitate ar urma să-și prelungească automat valabilitatea, fără plată, cu perioada pentru care a fost declarată starea de urgență, asediu sau alertă, până la revenirea la normalitate.

Deputatul argumentează că “după introducerea restricțiilor de circulație impuse de pandemia de COVID-19, numărul accidentelor rutiere s-a redus semnificativ. În aceste condiții, valorile de trafic au scăzut considerabil, la fel și numărul de accidente de circulație soldate cu pagube materiale care urmau a fi despăgubite de către firmele de asigurări.

Ținând cont de situația dificilă în care se află, în această perioadă, atât transportatorii rutieri, cât și cei aproximativ 8 milioane de conducători auto din România, este necesar să se adopte o serie de măsuri temporare, care să vină în ajutorul acestora”.

“Totodată, această facilitate propusă de mine ar dovedi angajament comun în efortul de combatere sau măcar de atenuare a efectelor negative ale pandemiei de coronavirus asupra cetățenilor și a companiilor de transport greu încercate de fel de fel de restricții.

Acesta este motivul pentru care am făcut acest demers, pe care îl consider mai mult decât oportun pentru foarte mulți români, mai ales că, la nivelul UE, astfel de măsuri sunt avute în vedere” afirmă deputatul Angel Tîlvăr.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.