Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angela Merkel despre Brexit: În final este o pierdere pentru toată lumea

merkel brexit

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi în final o pierdere pentru toată lumea, chiar dacă o parte a companiilor și-au mutat sediile generale în Germania, relatează Reuters potrivit mediafax.

„Germania, ca locație financiară, beneficiază de pe urma acestui fapt (Brexit, n.red.), dar acest lucru nu schimbă faptul că în final, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este o pierdere pentru toată lumea, din punctul meu de vedere”, a declarat cancelarul german în cadrul unui congres în Hamburg.

În urma incertitudinii generate de Brexit, multe companii europene au decis să își mute sediile generale din Marea Britanie în Germania.

Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului britanic Theresa May a transmis miercuri că prioritatea este trecerea Acordului Brexit de Parlament.

Guvernul Theresa May încearcă să depăşească impasul din negocierile cu liderul laburist, Jeremy Corbyn. Executivul de la Londra speră să obţină sprijinul Partidului Laburist pentru aprobarea Acordului Brexit în Camera Comunelor.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.