Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angela Merkel exclude impunerea în Germania a unui număr-limită de refugiaţi

angela merkel refugiati

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că, dacă va câştiga alegerile din septembrie, exclude posibilitatea de a impune un număr maxim de refugiaţi acceptaţi în ţară, transmite DPA. "Nu intenţionez să îmi modific poziţia în această privinţă", a spus Merkel după ce blocul politic conservator format din CDU şi CSU nu a reuşit să îşi depăşească diferenţele legate de posibila introducere a unui număr-limită de refugiaţi acceptaţi pe teritoriul Germaniei.

Cele două partide au fost însă de acord luni să îi acorde susţinere Angelei Merkel în încercarea de a fi realeasă în funcţia de cancelar. Acordul dintre CDU şi CSU de a lucra la o platformă electorală comună cu Angela Merkel în prim-plan este şi o încercare de a contracara susţinerea în creştere a publicului faţă de Partidul Social Democrat (SPD).

Un sondaj de opinie publicat luni de Bild arată că, pentru prima dată după mulţi ani, SPD a depăşit blocul conservator în intenţiile de vot. Potrivit sondajului, social-democraţii ar fi votaţi de 31% dintre alegători, în timp ce 30% i-ar prefera pe conservatori. Formaţiunea populistă Alternativa pentru Germania (AfD) ar obţine 12% dintre voturi, urmată de gruparea radicală de stânga Die Linke, cu 10%. CDU, partidul lui Merkel, anunţase încă din decembrie că o susţine pentru un nou mandat de cancelar. Cei din gruparea CSU şi-au declarat abia luni opţiunea, conform Agerpres.

DPA notează că relaţia dintre cele două partide conservatoare a devenit tensionată după ce liderul CSU, Horts Seehofer, a criticat fără menajamente politica porţilor deschise promovată de Merkel faţă de imigranţi în septembrie 2015. După acel moment, cancelarul a refuzat în repetate rânduri solicitarea lui Seehofer de a impune un prag maxim de refugiaţi, fapt ce a provocat o ruptură profundă între cele două partide, contribuind la scăderea accentuată a susţinerii electoratului faţă de blocul conservator.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.