DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Angela Merkel face apel la un Brexit cu acord - Cred că este în interesul nostru comun să ajungem la o ieşire ordonată

merkel

Cancelarul german Angela Merkel a lansat către deputaţii britanici apelul de a nu opta pentru o ieşire din Uniunea Europeană fără niciun acord, estimând că un Brexit ''ordonat'' este în interesul tuturor şi că acesta rămâne obiectivul, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.


''Cred în continuare, şi ţin să spun astăzi acest lucru, că este în interesul nostru comun să ajungem la o ieşire ordonată'', a declarat Merkel, la Berlin, într-o conferinţă de presă ocazionată de vizita premierului laoţian.

Ea a adăugat că se va putea pronunţa asupra paşilor următori numai după voturile de miercuri şi joi din parlamentul britanic. ''Numai după aceea noi, UE27, putem privi în detaliu asupra modalităţii de a merge mai departe'', a explicat şefa executivului de la Berlin.

Angela Merkel a precizat că trebuie făcută o distincţie între lucrurile pe care UE le poate influenţa şi cele aflate exclusiv în mâinile parlamentului britanic: ''Avem nevoie de aceste decizii şi trebuie să le cunoaştem. Şi cred că dorinţele noastre sunt una, iar ce se întâmplă şi ce poate fi realizat de fapt între ambii parteneri este o altă chestiune, este o problemă de compromis''.

Citeste si CCR: Modificările aduse legii privind evaziunea fiscală, neconstituționale - Ce prevedea articolul criticat

Parlamentul britanic votează miercuri dacă acceptă o retragere fără acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană, după ce deputaţii au respins marţi seara pactul negociat de guvernul Theresei May cu blocul european.

Camera Comunelor va începe dezbaterea în jurul orei 14:30 GMT, iar votul este prevăzut a se desfăşura după ora 19:00 GMT, într-o zi cu intensă activitate parlamentară deoarece programul include, la ora 12:30 GMT, şi o prezentare a ministrului economiei, Philip Hammond, cu privire la previziunile de creştere a economiei britanice.

Cu 391 voturi la 242, camera inferioară a refuzat marţi seara să ratifice textul, care cuprindea garanţii suplimentare faţă de varianta votată în ianuarie, iar pentru miercuri noaptea se aşteaptă ca parlamentarii să blocheze o retragere fără acord, ceea ce ar deschide poarta unei amânări a ieşirii ţării din UE, prevăzută în principiu pentru data de 29 martie.

Dacă deputaţii britanici vor să evite un Brexit fără acord, atunci joi seara va urma un alt vot privind autorizarea guvernului britanic de a solicita o prelungire a validităţii Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fixat data retragerii pe 29 martie după o perioadă de negociere de doi ani.

Britanicii au votat în iunie 2016 în favoarea ieşirii din blocul comunitar, dar fără a cunoaşte termenii în care se va materializa acest "divorţ" de Uniunea Europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.