Cancelarul german Angela Merkel i-a telefonat miercuri preşedintelui irakian Haidar Al-Abadi, pe care l-a îndemnat să investigheze presupusele abuzuri împotriva drepturilor omului comise în timpul operaţiunilor militare vizând preluarea controlului asupra oraşului nordic Mosul de la militanţii Statului Islamic, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Cancelarul german i-a telefonat preşedintelui irakian pentru a-l felicita în legătură cu victoria de la Mosul, pe care a calificat-o drept "un mare pas înainte în lupta împotriva Statului Islamic", şi l-a încurajat totodată să ancheteze afirmaţiile privind abuzuri împotriva drepturilor omului apărute după operaţiunile militare, a precizat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, Steffen Seibert.
"Astfel de abuzuri trebuie prevenite pe viitor", a punctat Seibert.
Organizaţia Amnesty International a afirmat săptămâna trecută că unele tactici folosite de forţele irakiene şi ale coaliţiei conduse de SUA în bătălia de la Mosul au încălcat dreptul umanitar internaţional şi ar putea reprezenta crime de război. La rândul său, Human Rights Watch a indicat că a recurs la imagini din satelit pentru a verifica faptul că o înregistrare video difuzată pe Facebook şi în care bărbaţi înarmaţi purtând uniforme militare lovesc un deţinut, iar apoi îl aruncă într-un şanţ şi trag în el a fost filmată într-adevăr la Mosul. În aceeaşi filmare, bărbaţii înarmaţi sunt văzuţi trăgând şi într-un alt bărbat care zace pe fundul şanţului.
De la victoria asupra Statului Islamic anunţată la 9 iulie, forţele de securitate au restricţionat drastic accesul media în vestul Mosulului, afirmând că trebuie îndepărtate dispozitivele explozive.
Angela Merkel îndeamnă Irakul să ancheteze presupusele abuzuri comise la Mosul
București
10°C
Articole Similare

12
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
12

12
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
12

562
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
562

30
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
30

1.654
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
1.654

59
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
59

3.476
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
3.476

3.063
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.063

195
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
195

71
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
71

74
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
74

81
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
81

5.723
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.723
















Comentează