Cancelarul german Angela Merkel va asista la funeraliile fostului preşedinte George H.W. Bush, care vor fi organizate miercuri la Catedrala Naţională din Washington, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al şefei guvernului german, relatează dpa preluată de Agerpres.
Merkel va sosi marţi la Washington şi va participa miercuri la serviciul funerar, înainte de a reveni imediat la Berlin. Cancelarul german va transmite din partea Germaniei condoleanţe poporului american, a precizat sursa citată.
Întrebat dacă sunt planificate întâlniri în marja funeraliilor, purtătorul de cuvânt Steffen Seibert a declarat că rămâne de văzut dacă va apărea vreo oportunitate înainte sau în timpul serviciului funerar.
George H.W. Bush, un susţinător ferm al reunificării Germaniei în timpul mandatului său, a încetat din viaţă la locuinţa sa din Houston vineri, la vârsta de 94 de ani.
În scrisoarea sa de condoleanţe, Merkel l-a numit pe Bush 'un noroc în istoria Germaniei', lăudând rolul acestuia în relaţiile transatlantice.
Angela Merkel merge la Washington pentru a asista asista la funeraliile lui George H.W. Bush
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

21
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
21

365
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
365

411
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
411

65
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
65

663
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
663

1.470
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.470

1.340
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.340

106
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
106

2.854
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.854

1.884
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.884

2.275
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.275

5.523
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.523

1.237
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.237
















Comentează