DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Angela Merkel spune că este 'foarte preocupată' de o relaxare a respectării restricţiilor în Germania

Administratia Prezidentiala
Klaus Iohannis Angela Merkel Ursula

Cancelarul Angela Merkel a declarat luni că este ''foarte preocupată'' de o posibilă relaxare a germanilor în ceea ce priveşte respectarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, relatează AFP.

Germania a început luni o ridicare parţială a restricţiilor, între care redeschiderea magazinelor cu mai puţin de 800 de metri pătraţi. Cu toate acestea, rămân în vigoare regulile privind adunările cu mai mult de două persoane şi o distanţă minimă de 1,5 metri în locuri publice.

Citește și: Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea, cercetat penal de politie: ‘Am făcut un lucru formidabil’

Liderul german şi-a exprimat nemulţumirea luni dimineaţă în timpul unei videoconferinţe cu liderii partidului conservator CDU.

Merkel a cerut în special să înceteze discuţiile cu privire la o posibilă ridicare totală a restricţiilor în Germania, au declarat mai mult participanţi la videoconferinţă.

Citește și: Marian Godină dezvăluie o regulă de bază a polițiștilor care patrulează în Gârcini: E ca și cum ai accepta să-ți iei o piatră în față

Angela Merkel s-a declarat de asemenea ''foarte preocupată'' de nerespectarea crescută, în opinia ei, a regulilor de distanţare socială.

"Ceea ce contează acum este evoluţia situaţiei până la 30 aprilie, data de expirare a regulilor actuale de protecţie", a declarat Merkel în timpul discuţiei, adăugând că probabil va trebui să se aştepte până la 8 sau 9 mai pentru a afla dacă, pe lângă redeschiderea treptată a şcolilor programată pentru 4 mai, vor fi posibile noi ridicări ale restricţiilor.

Citește și: Gestul impresionant făcut de un preot pentru comunitatea sa

Germania a raportat luni 141.672 de cazuri înregistrate oficial de coronavirus (+1.175 în 24 de ore) şi 4.404 de decese, potrivit institutului Robert Koch.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.