Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angela Merkel susține că este 'o feministă' și salută evoluția societății în sensul egalității dintre femei și bărbați: 'Trebuie să fim toate feministe'

The telegraph
Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel se defineşte drept o ”feministă” şi afirmă că a evoluat în problema egalităţii între bărbaţi şi femei, către care consideră că este necesar să se tindă, relatează AFP.

”În esenţă, (feminismul constă) în principal în a spune că bărbaţii şi femile sunt egali, în sensul unei participări la viaţa socială, la întreaga viaţă. Iar în acest sens, eu post să spun azi, că sunt o feministă”, a declarat miercuri, la o discuţie cu scriitoarea nigeriană Chimamanda Ngozi Adichie, Angela Merkel, potrivit news.ro.

”Pentru mine, cuvântul feminism este într-adevăr legat de o anumită mişcare care a luptat foarte puternic pentru a înscrie (echitatea) pe agenda socială”, a declarat ea.

”TREBUIE SĂ FIM TOATE FEMINISTE”

Aceasta este prima oară când Angela Merkel - care urmează să plece de la putere, după 16 ani la Cancelarie, în urma alegerilor legislative de la 26 septembrie - este atât de deschisă în această problemă, pe care a reuşit să o ocolească până în prezent.

Angela Merkel era întrebată pe această temă de către jurnalista germană Miriam Meckel, care i-a adresat aceeaşi întrebare în urmă cu mai mulţi ani, când nu i-a dat un răspuns atât de clar.

”La acea vreme eram un pic timidă pe scena (intrviului), însă azi am reflectat mai bine. Aşadar, în acest sens, pot să spun că, da, trebuie să fim toate feministe”, a declarat ea.

”Trebuie să spun că ceva s-a schimbat în ţara noastră, cel puţin în Germania. Nu aş fi remarcat acest lucru acum 20 de ani, dacă numai bărbaţii ar fi participat la o masă de discuţii. În prezent cred că acest lucru ar fi inacceptabil. Ar lipsi ceva”, apreciază ea, salutând o evoluţie a societăţilor.

Angela Merkel, în vârstă de 67 de ani, nu candidează la un al cincilea mandat, însă tabăra sa conservatoare este fragilizată înaintea alegerilor generale de la sfârşitul lui septembrie, în care candidatul Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori), partidul său, Armin Laschet, se află în mare dificultate în sondaje.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.