Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angelique Kerber părăsește French Open din primul tur

EPA
Angelique Kerber

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, locul 5 WTA, a fost învinsă, duminică, în primul tur al French Open, cu scorul de 6-4, 6-2, de rusoaica de 18 ani Anastasia Potapova, locul 81 WTA.

Aflată la prima participare pe tabloul principal la Roland Garros, Potapova s-a impus după un meci care a durat mai puţin de o oră şi 15 minute. Aceasta a fost a doua victorie obţinută de Potapova la un grand slam, după ce împotriva frnţuzoaicei Pauline Parmentier, la Australia Open.

În turul al doilea, Potapova va evolua ori cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 38 WTA. ori cu Yafan Wang din China, locul 56 WTA.

Kerber, care nu era pe aceeaşi parte a tabloului cu Simona Halep, a jucat anul trecut în sferturi, fază în care a fost eliminată chiar de jucătoarea română, care a câştigat ulterior turneul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.