Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANI dă un nou tun - Aleși locali, în stare de incompatibilitate și conflict de interese

romaniatv.net
ani sigla

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 6 aleși locali, după cum urmează:

1. IORDACHE ȘTEFAN – CĂTĂLIN, Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Brăila - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de consilier județean a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Județean Brăila din data de 10 martie 2017, privind aprobarea contribuției Consiliului Județean la dezvoltarea activității sportive pe anul 2017 a Handbal Club „Dunărea” Brăila, și a Hotărârii din data de 27 octombrie 2017 privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită, către Handbal Club „Dunărea” Brăila, a unui spațiu pe o perioadă de 5 ani, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor (ca membru susținător, respectiv vicepreședinte al clubului sportiv).

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispozițiile art. 75, alin. (1), lit. b) și f) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

2. SZOCS DENES, Viceprimar al Comunei Vârghiș, Județul Covasna - CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de viceprimar (mandatul 2016 – 2020) a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local din data de 26 ianuarie 2018, în urma căreia s-a încheiat o dispoziție în data de 01 martie 2019 privind reîncadrarea soției sale în funcția de consilier principal în aparatul de specialitate al primarului, precum și stabilirea salariului lunar, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, întrucât avea posibilitatea să anticipeze că soția acestuia va beneficia de pe urma adoptării acestor documente.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 75, lit. a) și art. 77 din Legea nr. 393/2004, dispoziții preluate de Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 prin art. 228 alin. (1), lit. a).

3. CROITORU GEORGE, Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Pantelimon, Județul Constanța - INCOMPATIBILITATE

În perioada 10 iulie 2018 – 05 iulie 2019 a exercitat simultan funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Pantelimon, Județul Constanța și calitatea de angajat cu contract individual de muncă (consilier personal al primarului) în aparatul de specialitate al primarului.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91, alin. (3) din același normativ.

4. CHIOREAN VIOLETA FABIOLA, Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Fizeșu Gherlii, Județul Cluj - INCOMPATIBILITATE

În perioada 23 iunie 2016 – 02 septembrie 2019 a deținut și exercitat simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

5. DORA ION, Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Dobrești, Județul Argeș - INCOMPATIBILITATE

În exercitarea mandatului de consilier local (2016 – 2020) o societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat, a desfășurat activități comerciale prin achiziții directe, prin încheierea și derularea a două contracte de prestări servicii cu Primăria comunei Dobrești, Județul Argeș (în data de 17 ianuarie 2018, respectiv 25 aprilie 2019).

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

6. PETRUȘCĂ ADY, fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Botoșani, Județul Botoșani - INCOMPATIBILITATE

În perioada 10 iunie 2017 – 22 august 2019 a exercitat simultan funcția de consilier local și pe cea de director în cadrul unei societăți comerciale de interes județean, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 (în vigoare începând cu data de 10 iunie 2017).

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. IORDACHE ȘTEFAN – CĂTĂLIN, SZOCS DENES și CROITORU GEORGE nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.