Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANI lovește CRUNT: Cătălin Cherecheș a fost RECLAMAT la Parchet - Nu poate justifica aproape 3.000.000 de lei

arhiva personala
Catalin Chereches

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către CHERECHEȘ CĂTĂLIN, Primar al municipiului Baia Mare, Județul Maramureș, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către CHERECHEȘ CĂTĂLIN.

Citește și: Ana Birchall a LUAT FOC după ce ședința CSM s-a amânat din NOU: 'Fac un apel la președintele CSM'

De asemenea, întrucât în declarațiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) și din data de 15 iunie 2018, persoana evaluată a declarat informații neconforme cu realitatea, în speță un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016), Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații” în formă continuată, prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din același act normativ.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. CHERECHEȘ CĂTĂLIN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în acest sens. Precizăm că Agenția a transmis în atenția persoanei evaluate șase solicitări de a prezenta date sau informații relevante.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.