Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Educației, despre Bacalaureat și Evaluare Națională: Nu se reiau probele deja date

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Monica Anisie

Probele pe care elevii au apucat să le dea inițial vor fi recunoscute la sesiunile speciale ale Evaluării Naționale și Bacalaureat, organizate pentru cei care, din motive de sănătate, nu vor putea participa la prima sesiune, a declarat la Digi24 ministrul Educației, Monica Anisie. „Nu se reiau probele deja date. Reiau din punctul în care au rămas”, a spus, duminică seara, Anisie.

Citește și: Lovitură de teatru în PSD: Frans Timmermans se va implica în campaniile electorale ale partidului .

"La etapa specială organizată fie pentru Evaluarea Naţională, fie pentru examenul de Bacalaureat, la această etapă probele se recunosc dacă cumva elevul a participat la una dintre ele. Este foarte important să ştie elevul şi părintele că nu va mai relua dacă deja a susţinut prima probă de limba şi literatura română (...) pe 15 iunie la Evaluarea Naţională şi la proba de matematică să spunem că are 37,3 şi este recomandat să meargă la medicul de familie pentru a vedea care este problema medicală, în momentul în care participă la etapa specială nu mai este nevoie să dea şi proba de limba română. Este o veste nouă. Este prevăzut în ordinul pe care l-am aprobat. Reiau din punctul în care au rămas. Pentru că nu putem să supunem copiii la o altă probă, dacă deja au realizat-o în etapa anterioară", a explicat Anisie.

Elevii care își dau examenele în etapa specială vor avea șanse egale cu ceilalți atât la admiterea în liceu, cât și la facultate, a spus ministrul Educației. De exemplu, pentru cei care susțin Evaluarea Națională, probele sesiunii speciale se încheie la 4 iulie, iar prima etapă a admiterii la liceu începe la 10 iulie.

De asemenea, în centrele speciale care sunt pentru înscrierea elevilor de etnie romă sau pentru cei care vor să se înscrie la liceu în alt județ decât cel în care au absolvit, înscrierile se vor face online, și nu în ședință publică.

Întrebată dacă are cunoștințe despre faptul că vor exista puțini supraveghetori la examene, Anisie a spus că acum, din cauza distanțării, trebuie folosite mai multe săli, deci este nevoie de mai multe cadre didactice pentru supraveghere.

„Sunt convinsă că toți profesorii înțeleg că e nevoie de ei acum. (...) Eu stiu rezerva pe care o au colegii mei în raport cu posibilitatea îmbolnăvirii, dar sunt convinsă că după ce vor vedea în timpul pregătirilor că se face în condiții de siguranță, se vor înscrie și vor veni alături de elevii lor”, a declarat ministrul.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.