Preşedinta Federaţiei Române de Atletism, Anişoara Stanciu, a declarat,miercuri, pentru AGERPRES că deşi a primit un buget mai mare în 2023, de 5,9 milioane de lei, care o plasează între primele cinci federaţii sportive, acesta nu va ajunge dincolo de luna august.
Federaţia Română de Atletism are alocat de la Ministerul Sportului un buget de 5,9 milioane lei în 2023, cu o creştere notabilă faţă de anul trecut (4,85 milioane lei).
''Sigur, nu e un buget care să te mulţumească, cred că niciodată nu poţi fi mulţumit în totalitate. Cert este că am primit un pic mai mult decât anul trecut. Înţeleg că acest buget la nivel de minister, în funcţie de ce am dat noi ca acţiuni acolo, există un punctaj în baza căruia se calculează pentru fiecare federaţie. Cu bugetul pe care îl avem în clipa de faţă suntem între primele cinci federaţii, dar nu ştiu cum ne vom descurca. Încercăm să ne limităm strict la ce vom putea face în acest an, în care avem nu mai puţin de zece campionate balcanice, şapte campionate europene. cinci campionate mondiale, două competiţii de Cupa Europei...Vom închide robinetul în unele zone, probabil la pregătire, nu ştiu, vom vedea. Vor fi capitole unde vom fi deficitari fără doar şi poate, dar repet, trebuie să rămânem optimişti pentru că va trebui să defilăm cu ce avem'', a spus Anişoara Cuşmir Stanciu.
Campioana olimpică de la Los Angeles a adăugat că banii vor ajunge până la sfârşitul verii, iar apoi va fi necesară o suplimentare pentru restul anului.
''Noi am solicitat în cererea noastră de finanţare mai mult decât dublu faţă de ce am primit. După calculele noastre, undeva la sfârşitul lunii august, cel mai târziu, vom fi în imposibilitate de a ne desfăşura competiţiile. Dar, probabil că în cursul anului vom face o solicitare de suplimentare, vedem din aproape în aproape. Nu pot acum să spun că am intrat într-o panică şi o grijă, sigur ea există undeva în subconştient, dar în acelaşi timp ăştia sunt bănuţii şi e valabil şi pentru celelalte ramuri sportive. Nu cred că este cineva super-mulţumit în clipa de faţă. Dar nu are rost să fac o tragedie din asta, gata, am fost puşi în faţa faptului, asta este, cu asta defilăm. Pe mine mă interesează foarte tare să-mi pot desfăşura cel puţin calendarul intern şi internaţional, este prioritatea zero. O prioritate este şi pregătirea, dar în baza a ceea ce am primit este puţin probabil că o putem desfăşura la nivelul pe care ni l-am fi dorit. Dar competiţiile trebuie ţinute, sportivii muncesc, sportivii îşi vor realiza baremuri de participare la diferite competiţii şi nu ai cum să nu-i trimiţi'', a precizat preşedinte FRA.
Fosta săritoare la lungime a subliniat însă că pregătirea sportivilor pentru Jocurile Olimpice 2024 de la Paris nu va avea de suferit: ''Cei din lotul olimpic, care urmează să-şi facă baremuri pentru JO, sunt susţinuţi, nu în totalitate, bineînţeles, de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. În principiu nu ar trebui să fie afectată activitatea lor. Dar nu ştii cu ce te poţi confrunta, imprevizibilul există oriunde, inclusiv în sport''.
Suma totală alocată de Ministerul Sportului pentru asociaţiile sportive naţionale pentru 2023 este de 162.088.000 de lei. Ministerul Sportului are anul acesta un buget de 581,5 milioane de lei, cu 60 de milioane în plus faţă de faţă de execuţia preliminară din 2022.
Anişoara Stanciu - Suntem între primele cinci federaţii, dar nu ştiu cum ne vom descurca
Explorează subiectul
Articole Similare

20
Donald Trump îl felicită pe Gianni Infantino pentru 10 ani la conducerea FIFA
20

64
Real Madrid se califică în optimi după victoria cu Benfica
64

222
Liga Campionilor: Galatasaray Istanbul s-a calificat miercuri seara în optimile competiției, după ce a pierdut la Torino, cu Juventus, după prelungiri
222

118
Liga Campionilor: Real Madrid s-a calificat miercuri seara în optimile competiției, după ce a învins, pe teren propriu, formaţia portugheză Benfica Lisabona
118

63
Atalanta, în optimile Ligii Campionilor după victoria în fața Borussiei Dortmund. Final dramatic
63

63
Kylian Mbappé ar putea să fie obligat să se opereze
63

51
Bogdan Andone, antrenorul FC Argeș, suspendat două etape după eliminarea din meciul cu Farul
51

19
CSO Voluntari, calificare în semifinalele CEV Cup, cu dublă victorie în faţa campioanei Volei Alba Blaj
19

34
Handbaliștii de la Dinamo Bucureşti, a 11-a înfrângere în grupa A din Liga Campionilor
34

218
Bănel Nicoliță revine pe teren la 41 de ani. A semnat contractul: 'Nu pot să stau liniștit'
218

1.803
VIDEO Primele rețineri după descinderile la mafia pariurilor sportive: Patronul CS Paulești, fotbaliști, dar și un apropiat al lui Florin Salam, în spatele gratiilor
1.803

13
Meciul dintre Irlanda şi Israel, din Liga Naţiunilor, va avea loc la Dublin
13

32
UEFA a respins apelul clubului Benfica pentru anularea suspendării lui Prestianni
32

















Comentează