Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANM: Cum va fi vremea în perioada 1-14 decembrie

ninsori

Vremea se va îndrepta în zilele urmatoare, iar temperaturile maxime vor ajunge chiar si la 10 grade Celsius, anunta meteorologii în prognoza valabila pentru perioada 1-14 decembrie, publicata de Administratia Nationala de Meteorologie /ANM/.

Valorile medii pozitive de pe timpul zilei vor scadea spre zero grade, dar si sub aceasta temperatura, dupa 6 - 7 decembrie, când este estimata o revenire a precipitatiilor sub forma de lapovita si ninsoare în majoritatea regiunilor.
În Banat, în primele doua zile ale intervalului, valorile termice diurne se vor situa usor sub mediile multianuale, cu o medie la nivelul regiunii de 3-4 grade. Ulterior, pâna spre data de 6 decembrie, temperatura va fi în crestere spre valori medii ale temperaturilor maxime de 7-8 grade. Regimul mediu al valorilor minime va fi de între 0 - 2 grade în prima saptamâna de prognoza, iar în a doua saptamâna este estimata o scadere a regimului termic. Prin urmare, valorile maxime vor atinge o medie de 2 grade, iar media minimelor va deveni negativa, respectiv între -3 si -2 grade. Vor fi precipitatii moderate cantitativ si predominant sub forma de ploaie la începutul intervalului de prognoza, iar ulterior probabilitatea pentru precipitatii mixte va creste dupa data de 6 decembrie.
În Crisana, temperatura va fi în scadere usoara la începutul primei saptamâni de prognoza, astfel încât, în ziua de 2 decembrie, media maximelor diurne se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar în intervalul 3-6 decembrie aceasta va urca spre 7-8 grade si vremea va deveni usor mai calda decât în mod normal pentru aceasta data. Minimele termice nu vor avea variatii semnificative în prima saptamâna, când se vor situa în jurul valorii de zero grade.
Începând cu data de 7 decembrie, mediile maximelor diurne vor scadea treptat de la 8 la 2 grade si aceeasi tendinta de scadere se va remarca si în cazul minimelor termice, spre valori medii de -4 grade, la finalul intervalului.
În primele doua zile se vor semnala ploi, local însemnate cantitativ, apoi probabilitatea pentru precipitatii va scadea.
Abia dupa data de 6 decembrie sunt asteptate din nou ploi, dar si lapovite si ninsori, mai ales spre finalul intervalului de prognoza.
Pentru regiunea Transilvaniei, vremea va fi rece la începutul intervalului, cu maxime termice la nivelul întregii regiuni situate în jurul a zero grade, însa ulterior, pâna spre data de 7 decembrie, temperaturile diurne vor creste spre valori normale pentru aceasta perioada, respectiv 3-4 grade, în medie. În a doua saptamâna de prognoza, valorile termice vor scadea usor si treptat, astfel încât mediile diurne se vor situa în jurul a -2 grade. Media valorilor minime va fi între -4 si -2 grade, mai scazuta în zilele de 5 si 6 decembrie, dar si spre sfârsitul intervalului de prognoza, când va fi de aproximativ -7 grade.
Pe 2 decembrie, temporar, se vor semnala precipitatii mixte ce vor favoriza depuneri de polei.
Probabilitatea pentru precipitatii, în general slabe si predominant sub forma de ninsoare, va creste dupa data de 7 decembrie.
În Maramures, în primele doua zile, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru aceasta perioada a anului, cu o medie a valorilor termice diurne de 4 grade si a celor nocturne în jurul a -2 grade. Între 3 si 6 decembrie, temperaturile maxime la nivelul regiunii vor fi în crestere spre 6-7 grade, iar cele minime nu vor avea variatii semnificative, astfel încât vremea va fi usor mai calda decât în mod obisnuit la început de decembrie.
Pe parcursul celei de-a doua saptamâni a intervalului de prognoza, vremea va intra într-un proces de racire, astfel încât mediile diurne vor coborî spre zero grade, iar media temperaturilor minime nocturne va scadea spre -5 grade. Precipitatii, predominant sub forma de ploaie, se vor semnala pe 2 decembrie, iar dupa data de 6 decembrie, temporar, vor fi ploi într-o prima etapa, apoi mai ales lapovite si ninsori.
În Moldova, vremea va fi în general mai rece decât în mod obisnuit în aceasta perioada a anului, pe toata durata celor doua saptamâni de prognoza. Totusi, se va remarca o tendinta de crestere a valorilor termice, astfel încât, în jurul datei de 7 decembrie, media regionala a maximelor va fi de doua grade, iar a temperaturilor minime va fi de -2 grade.
În a doua parte a intervalului, valorile termice vor scadea usor si treptat, mediile diurne vor coborî spre zero grade, iar cele nocturne spre -6 grade.
Pe 2 decembrie va ninge pe arii relativ extinse, iar în zonele de deal si de munte cantitatile de precipitatii vor fi însemnate.
În restul primei saptamâni de prognoza, doar pe arii restrânse vor mai fi fulguieli.
Începând cu data de 8 decembrie, probabilitatea pentru precipitatii, predominant sub forma de ninsoare, va fi în crestere.
În Dobrogea, intervalul de prognoza va debuta cu valori termice mai coborâte decât în mod normal pentru aceasta data, de aproximativ zero grade Celsius, în medie, la scara întregii regiuni. Din data de 2 decembrie, maximele diurne cresc usor, astfel încât în zilele de 6 si 7 decembrie se vor situa peste media climatologica specifica perioadei, atingând 7-8 grade.
La începutul celei de-a doua saptamâni de prognoza, temperaturile scad spre o medie de 4-5 grade, în jurul careia se vor mentine ulterior. Regimul termic nocturn va avea o evolutie asemanatoare: pâna la sfârsitul primei saptamâni va avea loc o crestere usoara si treptata a temperaturilor minime, care în dimineata zilei de duminica nu vor mai coborî sub zero grade.
Dar în a doua saptamâna de prognoza minimele vor scadea din nou, iar la finalul intervalului vor redeveni negative, inclusiv pe litoral. În primele doua zile din decembrie vor fi precipitatii mixte, în general moderate cantitativ, dupa care, pâna spre sfârsitul primei saptamâni, doar izolat vor mai fi conditii pentru ploi si, trecator, lapovite.
Dupa data de 7 decembrie, creste din nou probabilitatea pentru precipitatii mixte.
În Muntenia, în prima saptamâna de prognoza, temperaturile diurne cresc usor, spre o medie la nivelul întregii regiuni de 4-5 grade, apoi scad treptat, cu aproximativ doua, trei grade pâna la sfârsitul celei de-a doua saptamâni. Temperaturile minime ramân negative în cea mai mare parte a regiunii, cu cele mai scazute valori în primele si în ultimele zile din interval, când media termica va fi între -5 si -4 grade. În data de 2 decembrie vor fi precipitatii predominant sub forma de lapovita si ninsoare, pe arii extinse si, în general, moderate cantitativ. Ulterior, pâna la sfârsitul saptamânii, doar izolat vor fi mai ales ploi, apoi creste probabilitatea de precipitatii mixte.
Pentru zona Olteniei, în primele doua zile ale intervalului, se anunta valori termice negative, atât noaptea, cât si ziua, în toata regiunea, dupa care vor creste treptat, astfel încât, la sfârsitul primei saptamâni de prognoza si la începutul celei de-a doua, se vor atinge valori medii de aproximativ 4 grade Celsius, ziua, si între zero si 1 grad Celsius, noaptea.
În intervalul 1-3 decembrie, vor fi precipitatii mixte, în general moderate cantitativ, iar în urmatoarele trei zile doar pe arii restrânse vor mai predomina ploile, slabe cantitativ.
Începând cu data de 7 decembrie, probabilitatea pentru precipitatii va fi ridicata în fiecare zi.
La munte, intervalul de prognoza va debuta cu o vreme rece si temperaturi diurne negative, cu o medie de aproximativ -2 grade Celsius. Între 3 si 7 decembrie, regimul termic diurn va creste usor, spre o medie a maximelor de 2 - 3 grade.
În cea de-a doua saptamâna, vremea se raceste din nou, iar de marti, 9 decembrie, vor predomina din nou valorile negative. Temperaturile minime vor avea valori medii între -4 grade, în intervalul 4-7 decembrie, si între -7 si -8 grade la sfârsitul perioadei de prognoza.
În primele zile, va ninge pe arii extinse, în general moderat cantitativ. Ulterior, pâna pe 7 decembrie, doar izolat mai sunt conditii pentru ninsori slabe, dar dupa aceasta data va ninge zilnic, local si temporar, în toate masivele montane.
Estimarea temperaturilor este realizata folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durata (ECMWF) de la Reading, Anglia, mentioneaza ANM.
AGERPRES

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.