Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANM: Luna mai este cea mai călduroasă, dar şi cea mai instabilă lună de primăvară; recordul de temperatură - 40,8 grade

wallup.net
meteo anotimpuri vreme

Luna mai este cea mai călduroasă, dar şi cea mai instabilă lună a primăverii iar perioadele cu zilele însorite şi calde (uneori chiar caniculare) alternează cu perioade cu zile reci şi ploioase, ploile având adesea caracter torenţial, arată Caracterizarea climatică a lunii mai, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit Agerpres.

Temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade C, înregistrată la Mărculeşti, în judeţul Călăraşi, în 27 mai 1950. La Bucureşti, temperatura maximă absolută a lunii mai este de 36,9 grade C şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 13 mai 1958. 

"În perioada 25-28 mai 1950, mai ales în jumătatea de sud a României, în Transilvania şi în centrul şi sudul Moldovei, temperaturile maxime absolute au depăşit 32,0oC la peste 35 de staţii meteorologice", se precizează în documentul citat. 

La polul opus, temperatura minimă absolută a lunii mai în România este -16 grade C, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 14 şi 15 mai 1940. 

La Bucureşti, minima absolută a lunii mai este -1,1 grade C, înregistrată în data de 3 mai 2007, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. 

Din datele înregistrate în perioada 1961-2018 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2018) are valori mai mari de 18 grade C în extremitatea sud-vestică a Olteniei. Valori medii lunare între 16 şi 18 grade C sunt caracteristice Deltei Dunării, zonelor de câmpie şi luncă (Câmpia de Vest, Câmpia Română şi zonelor joase din Moldova şi Dobrogea. Valori medii între 12 şi 16 grade C se întâlnesc în Dealurile Vestice, în Maramureş, Bucovina, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Subcarpaţii Olteniei şi Munteniei, dar şi în zonele subcarpatice ale Moldovei şi în Podişul Central Moldovenesc.

Citește și: Meteorologii vin cu o nouă AVERTIZARE de 1 Mai: 18 județe și Capitala sunt vizate

În zona montană, dar şi în depresiuni intramontane, valorile temperaturii medii multianuale se situează între 6 şi 12 grade C. La altitudini de peste 1700 m, mediile de temperatură sunt între 2 şi 6 grade C şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2500 m altitudine) se înregistrează temperaturi sub 2 grade C. 

Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna mai se remarcă prin creşterea intensităţii acestora, ca urmare a apariţiei averselor de ploaie, însoţite uneori şi de descărcări electrice. 

"Din datele înregistrate în perioada 1961-2018, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2018) din luna mai sunt mai mici de 50 l/m2 doar în Dobrogea. În Câmpia Română şi Câmpia de Vest, în Podişul Moldovei şi vestul Transilvaniei, mediile multianuale de precipitaţii sunt cuprinse între 50 şi 
75 l/m2 . În cea mai mare parte a Transilvaniei, în Maramureş, în Bucovina, în zonele subcarpatice şi în zonele montane joase, precipitaţiile medii multianuale se situează în intervalul 75 - 125 l/m2. În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 125 - 150 l/m2", precizează specialiştii ANM. 

Potrivit sursei citate, cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din mai, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 367,6 l/m2, la Vf. Omu, în anul 1941. 

La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din mai este de 259,7 l/m2 înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1971. În acelaşi an a fost înregistrată şi maxima absolută lunară la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, aceasta fiind 247,7 l/m2 . La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută lunară de precipitaţii este 233,4 l/m2 şi a fost înregistrată în 2012.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.