Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANM prevede venituri în creştere cu 8,44%, până la aproape 66 de milioane de lei, în 2019

penguinwealth.com
crestere

Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în 2019, prevede venituri de 65,986 milioane de lei, în creştere cu 8,44% faţă de estimările de la începutul anului trecut, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre publicată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, din totalul veniturilor estimate, 65,831 milioane de lei vor fi venituri din exploatare, din care 11,860 milioane de lei sunt venituri din producţia vândută, respectiv venituri obţinute din vânzarea serviciilor meteorologice către terţi, din studii şi cercetări etc. De asemenea, 50,974 milioane de lei sunt venituri din transferuri de exploatare de la bugetul de stat acordate conform Legii bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019. 

Nota de fundamentare prevede, totodată, că ANM are în derulare, în acest moment, un număr de 13 proiecte finanţate din fonduri europene având ca obiect teme de cercetare din domeniul meteorologiei, care se vor derula pe parcursul anului 2019 şi care asigură obţinerea de venituri din fonduri europene în valoare de 3,250 milioane de lei. 

Pentru acest an, instituţia are cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli, la titlul de cheltuieli totale, suma de 63,810 milioane de lei, din care cheltuieli din exploatare în sumă de 63,690 milioane de lei. Din acest total, 6,995 milioane de lei sunt alocate pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii, iar 51,595 milioane de lei cheltuieli cu personalul, din care pentru salarii sunt alocate 43,700 milioane de lei.

Citește și: Planul PSD din Vale: Guvernul pregătește mișcări importante la Complexul Energetic Hunedoara

"Pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor Programului Meteorologic Naţional, Administraţia Naţională de Meteorologie gestionează reţeaua naţională de observaţii şi măsurători meteorologice formată din: 160 de staţii meteorologice automate -SMA, din care 55 staţii meteorologice cu program agrometeorologic, 9 staţii meteorologice cu programe de observaţii actinometrice, o staţie meteorologică cu program de observaţii aerologice, 83 sisteme radar de tip Doppler, un sistem de recepţie a datelor satelitare MSG; 64 de posturi pluviometrice", se arată în documentul citat. 

Proiectul de HG privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Administraţiei Naţionale de Meteorologie se află în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului, iar cei interesaţi pot transmite opinii, propuneri şi sugestii până pe data de 13 mai 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.