Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANM vine cu VEȘTI NOI - Cum va fi vremea în următoarea lună

METEO
meteo alert

Valorile termice se vor situa sub mediile multianuale ale perioadei, în următoarele patru săptămâni (19 noiembrie - 17 decembrie 2018), iar cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în prima parte a intervalului şi uşor deficitare către jumătatea lunii decembrie, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), conform Agerpres.

Conform specialiştilor, în săptămâna 19 - 26 noiembrie, temperatura aerului va avea valori mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în regiunile estice, sudice şi parţial în cele centrale, iar în restul ţării vor fi în general apropiate de mediile multianuale ale săptămânii. De asemenea, cantităţile totale de precipitaţii vor fi cel mai probabil excedentare în regiunile sudice, estice şi local în centru, iar în restul teritoriului se vor situa în jurul mediilor climatologice ale săptămânii.

Pentru săptămâna 26 noiembrie - 3 decembrie, sunt anunţate medii ale valorilor termice sub cele normale în toate regiunile, cu o abatere negativă mai pronunţată în partea de est a ţării. La nivel de precipitaţii, acestea vor fi în general apropiate de mediile multianuale în nord-vestul şi centrul ţării, respectiv uşor excedentare în restul teritoriului.

Potrivit ANM, în intervalul 3 - 10 decembrie, mediile valorilor termice ale acestei săptămâni se vor situa, în general, uşor sub cele normale pentru această perioadă în est şi sud-est şi vor fi apropiate de acestea în restul teritoriului. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în limitele normale ale perioadei.

Totodată, în cursul săptămânii 10 - 17 decembrie, mediile valorilor termice se vor situa uşor sub cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. În acelaşi timp, regimul pluviometric se va încadra în limitele climatologice ale săptămânii, cu posibilitatea unui uşor deficit, local, în regiunile estice.

Citește și: Victor Ponta, reacție FULGER la rezultatele sondajului CURS pe București: 'Am o presimțire politică' .

 

v

Estimările meteorologice pentru cele patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este faţă de media perioadei 1993-2016.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.