ANPC a dat amenzi de peste 270.000 de lei în urma controalelor privind comercializarea dispozitivele cu fascicul luminos tip laser, în zona București-Ilfov, informează autoritatea, relateaza mediafax.
ANPC avertizează părinții că aceste obiecte nu sunt jucării. Pe ambalajul acestora este precizat clar că ele sunt interzise copiilor, iar pentru adulți acesta conține avertizări în legătură cu utilizarea care poate fi periculoasă în general, indiferent de vârsta celui care le folosește.
Ca atare, urmând procedura de verificare, comisarii ANPC au aplicat sancțiuni în valoare de 274.000 de lei și, de asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse notificate prin Sistemul de alertă rapidă RAPEX al Uniunii Europene, 13.662 bucăți, în valoare de peste 47.000 de lei.
În vederea verificării potențialului periculos al fasciculului luminos dezvoltat de dispozitivele care nu au fost notificate prin Sistemul RAPEX și a testării acestora, vor fi realizate analize speciale în cadrul unui laborator autorizat de profil, urmând ca rezultatele acestora să fie făcute publice.
ANPC precizează că verificările în locurile de comercializare vor continua la nivelul întregii țări, în cazul acestor dispozitive, urmând a se lua, mai departe, măsurile care se impun.
Comentează