Inspectorii ANPC s-au luat cu mâinile de cap la cele mai recente controale pe teren. Afaceriștii români vând carne expirată, cu insecte sau produse fabricate în spații cu rugină.
ANPC a dat amenzi de șase milioane de lei
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în ultimele cinci zile, peste 1.700 de operatori economici la nivel naţional şi a descoperit mai multe nereguli, printre care prezenţa insectelor în blocul alimentar, carne expirată, produse ţinute la temperaturi nerecomandate de producător, utilizarea echipamentelor şi ustensilelor cu depuneri de rugină şi resturi alimentare. Echipele de control au dat amenzi de peste 6,2 milioane de lei.
Reprezentanţii ANPC au anunţat, vineri, că, în perioada 6 – 10 octombrie, comisarii instituţiei au verificat peste 1.700 de operatori economici, la nivelul întregii ţări, au dat 1.185 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 6,26 milioane de lei şi au oprit prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 19 operatori economici.
Ce nereguli au găsit inspectorii ANPC
Principalele neconformităţi constatate au fost: prezenţa insectelor în blocul alimentar şi în materiile prime existente în blocul alimentar; carne şi produse din carne cu termen de valabilitate depăşit; nerespectarea condiţiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător pentru carne şi preparate din carne; utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de impurităţi, rugină şi resturi alimentare.
Alte nereguli au mai fost: agregate frigorifice cu depuneri grosiere de resturi alimentare, gheaţă, rugină şi mucegai, absenţa graficelor de monitorizare a temperaturilor; produse din cristal expuse spre comercializare fără afişarea preţurilor de vânzare; produse textile care nu respectă condiţiile prevăzute în urma emiterii rapoartelor de expertiză; sisteme de aer condiţionat neigienizate, cu acumulări grosiere de impurităţi.
Comentează