Consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită aspectului exterior al produselor din peşte şi chiar să refuze să cumpere produse în legătură cu care au îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Sfaturile ANPC pentru consumatori vin în preajma Sărbătorii Floriilor, când creşte considerabil consumul de peşte şi preparate din peşte.
"În preajma Sărbătorii Floriilor, în care, conform tradiţiei, creşte considerabil consumul de peşte şi preparate din peşte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra potenţialelor pericole care pot fi întâlnite, la achiziţionarea acestor produse, deosebit de perisabile şi le recomandă consumatorilor să ţină cont de câteva sfaturi, respectiv: să acorde o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului, pentru a îşi forma o primă apreciere asupra gradului de prospeţime a acestuia; să nu achiziţioneze produse cu suprafaţă lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, cu aspect de vechi; să refuze să cumpere peşte şi produse din peşte pentru care au îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare; să urmărească modul de etichetare a peştelui şi produselor din peşte şi să nu cumpere produse preambalate neetichetate", se precizează într-un comunicat ANPC.
Potrivit sursei citate, consumatorii trebuie, de asemenea, să refuze să cumpere peşte şi produse din peşte preambalate, pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale/dată limita de consum sau dacă această dată este modificată sau depăşită.
Totodată, la cumpărarea peştelui şi produselor din peşte, trebuie să solicite şi să păstreze bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doresc să reclame calitatea produsului.
Consumatorii trebuie să ţină cont de faptul că produsele alimentare congelate trebuie comercializate numai în stare congelată, iar la decongelare trebuie să prezinte gustul şi mirosul nemodificate, caracteristice sortimentelor respective. De asemenea, este este interzis că produsele alimentare congelate să se recongeleze iar acestea trebuie prelucrate imediat ce au fost decongelate.
ANPC mai recomandă cumpărătorilor să nu achiziţioneze produsele la care constată existenţa aglomerărilor de produs sub forma unor blocuri sau prezenţa gheţii în ambalaj şi să acorde o atenţie deosebită când cumpără produsele alimentare congelate, asupra modului de prezentare a ambalajului. De asemenea, aceştia nu trebuie să achiziţioneze produse la care constată că ambalajul este murdar, degradat, nu este închis etanş şi nu asigură salubritatea produsului.
" Este extrem de important ca toţi consumatorii să ţină cont de aceste recomandări, pentru a evita situaţii neplăcute care ar putea să pună în pericol sănătatea sau chiar viaţa acestora", a declarat Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC, în comunicat.
ANPC avertizează consumatorii că, în anii anteriori, echipele de comisari, în urmă acţiunilor de control, au găsit la comercializare produse neconforme, precum: chefal proaspăt expus la comercializare pe pat de gheaţă al cărui muşchi prezenta o consistenţă flască, burtă moale, umflată - amestecat cu chefal care era proaspăt şi fără deficienţe; crap proaspăt care prezenţa semne vizibile de alterare (ochii retractaţi în orbite şi burtă moale), produsul era expus la comercializare în afară datei limită de consum; scrumbie sărată, în vid, cu lichid în ambalaj, din cauza devidării, produsul având consistenţă moale şi miros nespecific; macrou cu arsuri de congelare, din cauza depozitării incorecte; conserve de "sardine în ulei natural" care aveau declarată, pe etichetă, o cantitate netă de 200 g şi un conţinut de peşte de 120 g, adică 60%, faţă de minimum 70% prevăzut; conserve de "sardine în ulei vegetal", conform declaraţiilor de pe etichetă ("ingrediente: sardinella gibosa 72%, apă, ulei soia 5,6%"), care în realitate aveau un conţinut de apă în jur de 22%, faţă de maximum 8% admis; file Pangasius cu glazură protectoare declarată de 20%, la care s-a determinat, după decongelare, o proporţie de glazură de peste 28%; cod congelat, provenienţă Spania, pe a cărui eticheta se declara glazură "0", iar în urmă analizelor de laborator s-a determinat 4,99% glazură; produse preambalate etichetate incorect sau incomplet, fără menţionarea tuturor ingredientelor şi fără înscrierea datei durabilităţii minimale pe etichetă; utilizarea de denumiri improprii/ menţiuni menite a induce în eroare consumatorii (hering provenienţă Norvegia, comercializat sub denumirea de scrumbie de Dunăre; baby hering provenienţă Polonia, comercializat sub denumirea de oblet).
"O abatere frecvent întâlnită în cadrul acţiunilor de control, desfăşurate în anii anteriori, este nerespectarea condiţiilor de depozitare şi expunere la comercializare, respectiv: peşte expus în condiţii necorespunzătoare direct pe paviment, peşte care prezenta modificări organoleptice - solzi desprinşi, consistentă flască a muşchiului, peşte şi produse din peşte depozitate în afară spaţiului frigorific, la temperatura mediului ambient, într-un depozit neamenajat şi neautorizat, peşte sărat (sprot şi plătică) depozitat în agregat frigorific, dar care nu asigura temperatura de depozitare stabilită de producător", subliniază Protecţia Consumatorilor.
ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din peşte în legătură cu care au îndoieli privind gradul de prospeţime
Articole Similare

0
Creştere a preţurilor petrolului, pe fondul prelungirii negocierilor SUA–Iran
0

2.688
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
2.688

1.346
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.346

536
Cât a investit România în apărare, în ultimii ani: Europa pompează sute de miliarde pentru înarmare
536

1.694
Concedieri la cel mai mare producător din industria chimică românească: cel puțin 1.200 de angajați concediați
1.694

41
Patria Bank – Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2025
41

30
România primește avizul formal OCDE pentru guvernanța publică, un pas important spre aderare
30

2.510
BNR anunță că inflația va crește iar în România: Măsurile lui Bolojan lovesc în prima jumătate a anului
2.510

6.300
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
6.300

29
Volum record de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2025 – de aproape patru ori mai mare decât în anul anterior
29

1.657
Gură de oxigen - Ministrul Finanțelor anunță că ianuarie e prima lună cu excedent bugetar
1.657

62
Piața auto din Rusia, cel mai slab început de an din ultimele două decenii
62

35
ANAR: Finalizarea acumulării Mihăileni rămâne un obiectiv strategic pentru protejarea comunităţilor din judeţul Hunedoara
35

















Comentează