Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a demarat acţiuni de control inopinate la şase operatori de distribuţie a energiei electrice, pentru a verifica modul de îndeplinire a obligaţiei legale privind citirea indexului grupului de măsurare al clienţilor casnici la un interval de maximum trei luni, în vederea emiterii facturilor de regularizare, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii de reglementare, controalele vizează companiile Distribuţie Energie Electrică România, Distribuţie Energie Oltenia, Delgaz Grid, E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat şi E-Distribuţie Dobrogea.
"Importanţa citirii indexului aparatului de măsură de către operatorul de distribuţie şi transmiterea acestuia furnizorului este esenţială întrucât furnizorul are obligaţia facturării cantităţilor reale de energie electrică consumate, pe baza acestui index", notează ANRE.
Instituţia a mai efectuat acţiuni de control, pe aceeaşi tematică, şi a aplicat operatorilor de distribuţie de energie electrică, pentru neregulile constatate în perioada 1 mai 2020 - 31 decembrie 2021, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4,86 milioane de lei, după cum urmează: Distribuţie Energie Electrică România (1,070 milioane de lei), Distribuţie Energie Oltenia (590.000 lei), Delgaz Grid (800.000 lei), E-Distribuţie Muntenia (800.000 lei), E-Distribuţie Banat (800.000 lei) şi E-Distribuţie Dobrogea (800.000 lei).
ANRE precizează că, în anul 2022, s-au primit 615 petiţii în legătură cu necitirea indexului aparatului de măsurare a energiei electrice de către operatorii de distribuţie a energiei electrice.
ANRE, în control la şase companii de distribuţie a energiei electrice - Se verifică modul de citire a indexului
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

27
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
27

14
Piața auto își revine: martie aduce creșteri pe linie după începutul dificil de an
14

22
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
22

23
România primește 650 de milioane de dolari într-un moment dificil. Ce vrea Banca Mondială în schimb
23

7
Ministra Economiei din Germania cere regândirea renunțării la energia nucleară
7

15
Argentina amână majorarea taxei pe carburanţi, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu
15

29
Ministrul Finanțelor: Parteneriatul strategic cu SUA, pilon fundamental pentru stabilitatea şi dezvoltarea economică a României
29

1.592
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.592

45
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
45

2.695
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2.695

25
Camera de Comerț și Industrie a României lansează o agendă regională axată pe energie, transport și digitalizare
25

3.998
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.998

57
Piața muncii, în plină mișcare: peste 31.000 de joburi disponibile în România, cele mai căutate sunt în transport și servicii
57
















Comentează