Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANRE modifică regulamentul de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate în România

wikipedia
anre

ANRE modifică regulamentul de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate în România, după ce Comisia Europeană, prin intermediul Directoratului pentru energie – DG ENER, a propus modificarea conţinutului minim de procent molar pentru metan din compoziţia gazelor naturale, pe culoarul România – Ungaria, de la 70% la 85%.

"Pentru încurajarea comercializării şi transportării eficace a gazelor naturale la nivelul tuturor sistemelor de transport din cadrul Uniunii Europene este necesară armonizarea domeniilor tehnice, operaţionale şi de comunicare care ar putea crea bariere în calea circulaţiei libere a gazelor naturale în cadrul Uniunii Europene. Una dintre problemele identificate se referă la calitatea gazelor naturale vehiculate. Comisia Europeană, prin intermediul Directoratului pentru energie – DG ENER a solicitat în repetate rânduri soluţionarea acestei probleme şi susţine identificarea unei soluţii comune, între cele două  ţări, România şi Ungaria, pentru calitatea gazelor naturale la punctul de interconectare PI Csanádpalota, în vederea desfăşurării organizării licitaţiei pentru rezervarea produsului anual de capacitate fermă de gaze naturale"

Soluţia identificată de DG ENER a fost modificarea conţinutului minim de procent molar pentru metan din compoziţia gazelor naturale, pe culoarul România – Ungaria, de la 70% la 85%.

"În acest sens, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa din 20 mai 2020, Ordinul nr. 80/2020 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate în România, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 62/2008, care implică încheierea actului adiţional la acordul de interconectare dintre cele două state membre Uniunii Europene şi punerea unei capacităţi ferme de gaze naturale, respectiv 1,75 miliarde metri cubi/an la dispoziţia pieţei internaţionale, în cadrul licitaţiei derulate în conformitate cu calendarul ENTSOG din luna iulie a anului curent.

"Din  informaţiile deţinute de ANRE, atât de la producătorii români de gaze naturale cât şi de la operatorul de transport şi de sistem Transgaz, rezultă că există unele excepţii unde procentul molar minim de metan din compoziţia gazelor naturale rămâne de 70%, şi pentru a nu avea un impact asupra pieţei de gaze naturale din România acestea au fost introduse în prezentul Ordin", arată autoritatea.

Totodată, reprezentanţii autorităţii spun că Ordinul nr. 80/2020 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate în România, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 62/2008, nu are impact asupra consumatorilor/clienţilor finali de gaze naturale, deoarece calitatea gazelor naturale utilizate pentru alimentarea aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi nu se modifică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.