Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șanse mici pentru Rovana Plumb - Ursula von der Leyen, presată să ceară noi candidaţi în locul comisarilor-desemnaţi respinşi

Euractiv
Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, trebuie să le ceară guvernelor ungar şi român să propună noi candidaţi pentru postul de comisar european dacă cei doi candidaţi, Laszlo Trocsanyi şi Rovana Plumb, nu îşi pot soluţiona conflictele de interese sesizate de membrii Comisiei Afaceri juridice (JURI), a declarat joi eurodeputata Heidi Hautala, citată într-un comunicat al grupului Verzi/Alianţa Liberă Europeană (ALE) din Parlamentul European potrivit Agerpres.

Comisia JURI a PE nu le-a dat undă verde joi celor doi candidaţi la posturi de comisari europeni ai României, Rovana Plumb, şi Ungariei, Laszlo Trocsanyi, să participe la următoarea etapă a procedurii de audiere, care urma să aibă loc săptămâna viitoare, din cauza unor conflicte de interese.

"Faptul că candidaţii la postul de comisar Plumb şi Trocsanyi au fost blocaţi în Comisia Afaceri juridice arată că Parlamentul îşi ia rolul în serios, în pofida naturii foarte politizate a acestui proces", a declarat eurodeputata Heidi Hautala, membră a Comisiei JURI din grupul Verzi/ALE, citată în comunicat.

Citește și: Omul ‘crescut’ la FBI zguduie cazul Caracal! Declarația care aruncă-n aer întreaga anchetă

"Comisia şi-a utilizat bine mandatul limitat, dar să ai doar o oportunitate în termen de cinci ani pentru a monitoriza conflictele de interese nu este de ajuns. Avem nevoie de un organism permanent independent care să investigheze şi să propună sancţiuni în chestiuni de etică. Deşi alţi comisari-desemnaţi au trecut evaluarea din Comisia Afaceri juridice, grupul Verzi/ALE va continua să-i monitorizeze cu atenţie pe toţi cei care ridică întrebări legate de etică la audierile viitoare", a adăugat Heidi Hautala.

"Cu excepţia situaţiei în care cei doi candidaţi îşi pot soluţiona conflictele de interese, Ursula von der Leyen trebuie să le ceară guvernelor ungar şi român să propună noi candidaţi", a mai spus eurodeputata din Comisia JURI.

Nu în ultimul rând, Verzii precizează în comunicatul citat că noile atribuţii ale Comisiei JURI au fost iniţiate de grupul Verzi/ALE şi au dus la instituirea unui nou filtru de monitorizare în cazul potenţialelor conflicte de interese ale comisarilor-desemnaţi

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.