Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu prezintă deficienţe de sistem în procesul de inspecţie a cărnii, potrivit concluziilor preliminare formulate de Serviciul pentru Inspecţie şi Siguranţă Alimentară (FSIS), omologul ANSVSA din cadrul Ministerului american al Agriculturii, se menţionează într-un comunicat remis joi de ANSVSA.
O misiune de audit organizată de experţii din cadrul Ministerului american al Agriculturii a avut loc în România în perioada 31 august - 29 septembrie, evaluarea fiind realizată atât online cât şi prin vizite în unităţi şi laboratoare din România.
Scopul misiunii de audit a fost restabilirea echivalenţei sistemului de inspecţie a cărnii din România cu sistemul omolog american, conform comunicatului ANSVSA.
"Concluziile preliminare, favorabile, respectiv faptul că nu au fost identificate deficienţe de sistem, au fost prezentate de experţii FSIS în şedinţa de închidere a misiunii, care a avut loc în data de 29 septembrie", se precizează în comunicatul ANSVSA.
Potrivit sursei, misiunea de audit a fost solicitată de către ANSVSA în vederea redeschiderii pieţei din Statele Unite ale Americii pentru carnea şi produsele din carne din România.
Un proiect de raport al misiunii de audit, care va fi întocmit într-o perioadă de maximum 90 de zile, va fi transmis Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru observaţii şi comentarii.
În condiţiile în care cele două părţi vor conveni asupra conformării la cerinţele componentelor auditate, FSIS va notifica ANSVSA despre restabilirea echivalenţei sistemului de inspecţie a cărnii, conform comunicatului.
Deschiderea misiunii s-a realizat prin intermediul unei platforme de comunicaţii în 31 august 2021, în sistem online, la sediul ANSVSA. Auditul a vizat performanţa a 6 componente de echivalenţă a sistemului veterinar: prezentarea generală a autorităţii competente centrale (ANSVSA) - organizarea, baza legală privind organizarea şi administrarea autorităţii competente centrale; legislaţia privind acest domeniu (operarea sistemului de inspecţie, standardele produselor, etichetarea şi manipularea acestora); verificarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor din domeniul cărnii şi al produselor din carne; verificarea elaborării şi implementării sistemului HACCP (Analiza pericolelor şi punctelor critice de control); programul ANSVSA privind testarea reziduurilor de substanţe chimice/Laboratoarele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din reţeaua ANSVSA; programul ANSVSA privind testarea microbiologică, respectiv programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor de origine animală.
În perioada derulării misiunii, experţii FSIS au auditat 5 unităţi din domeniul cărnii şi al produselor din carne (abatoare şi unităţi de procesare) din judeţele Timiş, Sibiu, Prahova, Bacău şi Vaslui, Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova şi Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară.
Reprezentanţii ANSVSA au însoţit experţii FSIS pe tot parcursul desfăşurării misiunii de audit.
Misiunea de audit se înscrie într-o serie de demersuri întreprinse de serviciile veterinare pentru a identifica şi deschide noi pieţe de desfacere pentru produsele româneşti, potrivit Agerpres.ro.
În contextul actual al evoluţiei pestei porcine africane în România, redeschiderea pieţei SUA, prin exportul cărnii procesate termic, este o mare oportunitate pentru producătorii şi procesatorii din industria cărnii din România.
Comentează