Anthony Martial negociază cu AEK Atena

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 17-09-2024

Actualizat: 17-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Daily Star

Atacantul francez Anthony Martial, care şi-a încheiat contractul cu Manchester United în această vară, se află în negocieri avansate cu clubul grec de fotbal AEK Atena, informează mass-media franceză.

Conform site-ului Foot Mercato, Martial urmează să semneze un contract pe trei ani cu AEK, care îi oferă un salariu net de 2,5 milioane de euro pe sezon.

Internaţionalul francez (30 de selecţii, 2 goluri), s-a aflat în perioada de mercato în vizorul cluburilor Olympqiue Lyon, Lille OSC şi Olympique Marseille, toate din Ligue 1, însă negocierile nu s-au concretizat.

În vârstă de 28 de ani, Anthony Martial a marcat 90 de goluri în 317 meciuri disputate pentru Manchester United, între 2015 şi 2024. El a mai evoluat anterior la Olympique Lyon şi AS Monaco, iar în sezonul 2021-2022 a fost împrumutat la Sevilla FC.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri