Echipele engleze din Liga Campionilor, zero victorii în prima manşă a optimilor competiţiei

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 12-03-2026 11:48

Article thumbnail

Sursă foto: IMDb

Cele şase reprezentante ale Premier League în optimile de finală ale Ligii Campionilor nu au câştigat niciun meci din prima manşă (doar Newcastle a jucat acasă), înregistrând un bilanţ de două remize şi patru înfrângeri.

Paris Saint-Germain a învins-o confortabil pe Chelsea FC (5-2) miercuri, în timp ce Atlético de Madrid a administrat acelaşi scor celor de la Tottenham (5-2), punând ambele echipe engleze într-o poziţie dificilă înaintea manşelor retur din 17 şi 18 martie, scrie news.ro.

Pe Santiago Bernabéu, Real Madrid a triumfat (3-0) împotriva lui Manchester City graţie unui hattrick marcat de Federico Valverde. Aceeaşi soartă a avut-o şi Liverpool, care a fost surprinsă la Istanbul de Galatasaray (0-1).

Arsenal a reuşit să limiteze pagubele obţinând o remiză împotriva lui Bayer Leverkusen (1-1). La fel ca Newcastle, care a remizat cu FC Barcelona (1-1).

O performanţă generală atât de slabă, fără victorie, în această etapă a competiţiei nu se mai întâmplase pentru cluburile din Premier League de la sezonul 2022-2023.

Liverpool a suferit atunci o înfrângere pe teren propriu (2-5) împotriva lui Real Madrid (pierzând cu 0-1 în manşa retur), în timp ce Chelsea FC a pierdut (0-1) la Dortmund (câştigând cu 2-0 în manşa retur). Tottenham a fost, de asemenea, învinsă (0-1) în deplasare în faţa lui AC Milan (0-0 în manşa retur).

Manchester City, la rândul său, a remizat (1-1) în deplasare cu RB Leipzig în prima manşă a optimilor de finală, înainte de a se se impune categoric în manşa retur (7-0) şi de a-şi continua parcursul... până la primul lor titlu din istoria Ligii Campionilor, după o victorie finală împotriva lui Inter Milano (1-0).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură6°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri