Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antibiotice Iași şi-a dublat investiţiile, în 2020

www.zf.ro
Antibiotice Iasi

Compania Antibiotice Iaşi şi-a dublat, anul trecut, investiţiile în cercetare de produse noi, echipamente pentru asigurarea calităţii, modernizarea tehnologiilor de fabricaţie şi digitalizarea activităţilor, se arată într-un comunicat al producătorului de medicamente remis miercuri AGERPRES.

Astfel, dacă în anul 2019, valoarea investiţiilor în echipamente a fost de aproximativ 7 milioane de lei, în 2020, Antibiotice a dublat aceste investiţii, ajungând la peste 14 milioane de lei, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Un medic de la UPU-SMURD vorbește despre 'psihoza Groșan': oamenii refuză masca de oxigen

"Dublarea cifrei de afaceri în următoarea perioadă reprezintă o ţintă predilectă, iar expansiunea internaţională este cu siguranţă cel mai important demers al acţionarilor companiei. Bineînţeles că ţinta noastră o reprezintă creşterea profitabilităţii afacerii. Această creştere o realizăm în primul rând prin investirea periodică a profitului în dezvoltarea produselor, cercetarea aplicativă, parteneriate durabile, cu atât mai mult în această perioadă extrem de dificilă pentru întreaga comunitate de afaceri de peste tot din lume", a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi.

Ţintele stabilite de companie până în anul 2028 urmăresc dublarea cifrei de afaceri, a exportului, precum şi obţinerea unui profit de 2,5 ori mai mare.

"Pentru dezvoltarea pilonilor strategici şi implementarea planurilor de investiţii, an de an, Antibiotice a primit aprobarea din partea acţionarilor pentru finanţarea, din profitul net, a investiţiilor propuse. Astfel, în anul 2020 Antibiotice a continuat politica investiţională conform planului de administrare aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor din aprilie 2020, pe următoarele direcţii:

continuarea achiziţiilor pentru realizarea unui nou site pentru produse topice - 14.452.190 lei - echipamente tehnologice şi infrastructură IT. Noul site va avea o capacitate dublă de producţie şi va determina creşterea cifrei de afaceri prin expunerea acestor produse atât pe piaţa din România cât şi pe pieţele internaţionale. La nivel naţional, compania deţine poziţia de lider în producţia de produse topice (unguente, geluri şi supozitoare). Activitatea de cercetare care susţine dezvoltarea portofoliului de produse - 2.715.797 lei - proiecte de dezvoltare produse. Această activitate este orientată spre acele molecule valoroase pentru sănătatea pacienţilor, care oferă perspective de consolidare a portofoliului de bază al companiei (antiinfecţioase, medicamente topice), dar şi spre clase terapeutice specializate (medicamente pentru tratamentul bolilor cronice, medicamente pentru Sistemul Nervos Central, medicamente pentru Medicina de Urgenţă)", se precizează în comunicat.

Pe piaţa din România, Antibiotice Iaşi este lider în producţia de medicamente antiinfecţioase.

Totodată, pentru susţinerea expansiunii internaţionale a afacerii, Antibiotice Iaşi realizează în mod constant adaptarea formulelor medicamentelor din portofoliu la cerinţele de înregistrare din alte ţări. În anul 2020 compania a investit în obţinerea de autorizări de punere pe piaţă şi reautorizări, pentru un număr de 34 de produse atât pentru piaţa internă cât şi pentru piaţa externă (16 produse autorizate şi 18 produse reautorizate).

Antibiotice Iaşi a realizat un profit brut de 28,33 milioane de lei anul trecut, cu 16% mai mare comparativ cu valoarea din Bugetul de Venituri şi Cheltuieli rectificat, potrivit Rezultatelor financiare preliminare transmise Bursei de Valori Bucureşti.

Compania a raportat venituri totale de 380,39 milioane de lei şi cheltuieli totale de 352,06 milioane de lei.

Valoarea vânzărilor pe pieţele internaţionale în anul 2020 a fost de 158,27 milioane de lei, în creştere cu 4% comparativ cu anul 2019. Ponderea exportului in cifra de afaceri a companiei a crescut la 46,60% în 2020, comparativ cu 39% în 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.