Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Box în PNL. Antonel Tănase îl atacă pe Florin Cîțu: Când ești 'nou', nu aduni lângă tine lichele și șmecheri

Guvernul Romaniei
Antonel Tănase

Fostul secretar general al Guvernului, Antonel Tănase, lider PNL Sector 3, spune că în drumul spre șefia PNL Florin Cîțu s-a înconjurat de „oportuniști, lichele și șmecheri” care „voiau să-i care plasele lui Ludovic Orban pentru puțină atenție”.

„Nu te poți numi un “om nou”, un om “care o ia de la capăt într-un nou proiect politic” dacă tot ce ai făcut până la “noul proiect” a fost să ștergi pantofi pentru putere, să te guduri pentru 5 minute la știri, să lingușești, să cerșești poziții, să juri loialitate când nu ți-a cerut-o nimeni, să faci compromisuri ca să pari relevant, să fentezi munca, să minți că ești capabil când de fapt nu știi diferența între Pepsi și Plexi, în sfârșit, un om nou este acela care nu caută cu disperare să se facă de râs arătându-și duplicitatea pentru a rămâne pe scena politică. Cât despre inițiatorul “proiectului politic nou” ei bine, eu, dacă aș fi în locul lui, m-aș delimita pe cât posibil de oameni care acum 1 lună voiau să-i care plasele lui Ludovic Orban pentru puțină atenție. Când ești cu adevărat nou și vrei să faci cum nu au făcut alții, să te îndepărtezi de practicile vechi, să începi de la 0, atunci nu aduna lângă tine în poza de grup oportuniști, lichele și șmecheri”, a scris Antonel Tănase pe Facebook.

„Revenind la “expiratul” politician Orban, ei bine, el a fost singurul care s-a opus formării USL, decizie în urma căreia a suferit politic ani la rând, singurul care a reușit să îndepărteze PSD de la guvernare înainte ca toată România să devină proprietatea privată a lui Liviu Dragnea și a prietenilor lui și singurul care a repus PNL pe harta politicii, pe vremea când cei care stau acum în poza de grup a “noului proiect politic” îl duseseră în derizoriu. În plus, liberalismul nu este o declarație de 3 minute, cât durează să te filmeze la știri, liberalismul este o atitudine, o stare de spirit, un crez, dacă vreți, iar Ludovic Orban îl practică încurajând orice competiție în interiorul partidului. Voi vota Ludovic Orban la congresul din toamnă al PNL pentru toate motivele expuse mai sus dar mai ales pentru că domnul Orban este un lider, nu un șef”, a adăugat acesta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.