”PNL nu a permis ca USL să devină PSD. Eu nu am o bătălie personală cu Victor Ponta. S-ar putea, mai trag nădejde că poate nu se va întâmpla chiar aşa, dar s-ar putea ca Victor Ponta să devină principalul reprezentant al lucrurilor împotriva cărora lupt. Nu am de ales, mă bat cu Ponta. Nu dăm jos tabloul lui Tăriceanu. Ponta are iluzie despre refacerea USL. Ponta vrea pesedizarea României. Regret că s-a ratat acest proiect”, a spus acesta.
Totodată, Antonescu a afirmat că nu doreşte să renege alianţa politică din care PNL a făcut parte alături de PSD şi PC, menţionând că nu a trebuit ca liberalii să iasă de la guvernare pentru a spune nu social-democraţilor.
'Eu, şi asta este şi poziţia celor mai mulţi dintre colegii mei liberali, noi nu obişnuim, având o istorie lungă, să rupem foi din cartea de istorie, nu obişnuim să retuşăm fotografiile ca la comunişti. (...) Cu atât mai puţin dorim să ascundem sau să renegăm un gest politic cu o alianţă politică pe care am făcut-o. Lucrurile astea nici nu merită şterse, am avut bune intenţii, am făcut nişte lucruri pe care le considerăm bune în timpul guvernării, am făcut pesemne şi greşeli, dar mai ales nu a trebuit să ieşim de la guvernare ca să spunem nu PSD-ului', a declarat Antonescu.
Comentează