Antonescu, atacuri sub centură la Tăriceanu

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 26-02-2014

Actualizat: 26-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Antonescu a precizat că Tăriceanu l-a sunat din biroul lui Victor Ponta, ceea ce, pentru el, a însemnat cea mai stânjenitoare situație trăită în cei 24 de ani de activitate politică. 

Citește și: Ponta, detalii ale discuției cu Tăriceanu

”Nu aș fi propus un BPN în care să solicit excluderea domnului Tăriceanu, pentru că poziția partidului a fost atât de categorică și de tranșantă, încât nu făcea sens, pentru că domnul Tăriceanu era ca și singur. Mă rog, alături de domnul Stroe, dar...”, a declarat Antonescu.


Citește și: Antonescu: Tăriceanu s-a pus în poziția jenantă de client aspirant la ușa lui Ponta

Liderul PNL a confirmat discuția telefonică avută cu Tăriceanu, din biroul lui Victor Ponta. ”Am vorbit astăzi cu domnul Tăriceanu, dar în condiții în care nici nu vreau să le evoc.

M-a sunat când era în biroul domnului Ponta. Situația asta a fost una atât de stânjenitoare, cum n-am trăit și nici n-am crezut că noi trăi în cei 24 de ani de când fac politică, astfel încât i-am spus să mă scoată din ea. Eu îi răspund domnului Tăriceanu oricând și la orice oră, mă întâlnesc oricând și oriunde cu domnul Tăriceanu, dar nu în biroul domnului Ponta”, a spus Antonescu.

O asemenea situație de jenă n-am parcurs de 24 de ani de când fac politică.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri