Fundaşul german Antonio Rudiger a trecut fără probleme, luni, de vizita medicală la clubul Real Madrid, înainte de a semna contractul pentru următoarele patru sezoane, a anunţat gruparea madrilenă de fotbal, citată de agenţia EFE.
Rudiger, care vine la Real Madrid ca jucător liber de contract, de la Chelsea Londra, a efectuat vizita medicală la Spitalul Universitar Sanitas La Moraleja.
"El a trecut cu succes de controlul medicilor, înaintea prezentării oficiale ca noul jucător al lui Real Madrid", a transmis clubul madrilen într-un comunicat dat publicităţii.
Rudiger este aşteptat la ora prânzului la sediul clubului unde, în prezenţa preşedintelui Florentino Perez, va semna noul contract valabil până la data de 30 iunie 2026.
Fundaşul central de 29 ani a fost un jucător cheie pentru Chelsea încă de la transferul lui de la AS Roma în 2017.
Germanul a disputat peste 200 meciuri în tricoul lui Chelsea şi a contribuit la câştigarea Ligii Campionilor, Europa League, Cupei Angliei, Supercupei Europei şi Cupe Mondiale a cluburilor. De la debutul său la selecţionata Germaniei, în 2014, Rudiger a strâns 50 de selecţii.
Antonio Rudiger a efectuat vizita medicală la Real Madrid
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

9
Cupa Angliei: FC Liverpool a învins pe Wolverhampton şi s-a calificat în sferturi
9

12
La Liga: echipa spaniolă Celta Vigo, cu Ionuţ Radu titular, a pierdut în prelungiri, cu Real Madrid
12

9
Napoli a învins Torino cu 2-1 în etapa a 28-a din Serie A
9

17
VIDEO Jocurile Paralimpice de la Milano-Cortina 2026 au fost deschise la Verona
17

22
Wisla Cracovia refuză deplasarea pentru meciul cu Slask Wroclaw
22

18
Csikszereda a învins Farul Constanța cu 1-0 în Superligă
18

21
Arbitrii delegați la meciurile de sâmbătă din Superligă
21

22
Mexic va mobiliza aproape 100.000 de agenți de securitate pentru Cupa Mondială 2026
22

18
FC Bacău a învins FC Voluntari cu 2-1 în Liga 2
18

65
Lista candidaților la alegerile FRF a fost definitivată
65

15
Stejarii joacă duminică împotriva Georgiei în semifinalele Campionatului European de rugby
15

16
FRF și Noriel au semnat un parteneriat pentru atragerea tinerilor suporteri
16

20
Schiorul iranian Aboulfazl Khatibi ratează Jocurile Paralimpice de la Milano Cortina
20

















Comentează