Aflat într-o vizită la Manila, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a declarat sâmbătă preşedintelui filipinez Ferdinand Marcos Jr că legăturile dintre ţările lor sunt "extraordinare", transmite dpa, potrivit Agerpres.
Blinken a insistat asupra angajamentului bilateral în domeniul apărării şi a afirmat că Washingtonul este recunoscător administraţiei prezidenţiale din Filipine şi aşteaptă o colaborare chiar mai substanţială pe viitor.
"Relaţia noastră este într-adevăr extraordinară, deoarece se bazează în mod real pe prietenie. De asemenea, a fost creată într-un parteneriat şi este întărită de faptul că este în acelaşi timp şi o alianţă", a spus oficialul american.
El a apreciat că "alianţa este puternică şi cred că vom fi cu toţii mai puternici. Suntem angajaţi faţă de tratatul de apărare reciprocă. Sunte angajaţi să colaborăm cu voi în privinţa problemelor comune".
Marcos a afirmat la rândul său că tensiunile regionale şi globale recente, cum sunt cele legate de vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi sau războiul între Rusia şi Ucraina evidenţiază importanţa relaţiilor americano-filipineze.
"Sper că vom continua să dezvoltăm această relaţie în faţa tuturor schimbărilor la care asistăm şi a schimbărilor în relaţiile noastre bilaterale cu SUA", a declarat preşedintele.
El a adăugat că consideră Tratatul de Apărare Reciprocă din 1951, prin care SUA şi Filipinele s-au angajat să se sprijine reciproc în cazul unei agresiuni din afară, este "într-o evoluţie continuă". "Nu mai putem separa o parte a relaţiilor noastre de alta. Suntem legaţi prea strâns din cauza relaţiei speciale dintre Statele Unite şi Filipine şi a istoriei noastre comune", a afirmat liderul de la Manila.
Antony Blinken reafirmă legăturile extraordinare dintre SUA şi Filipine
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

183
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
183

0
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
0

25
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
25

24
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
24

3.541
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
3.541

119
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
119

39
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
39

94
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
94

3.585
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
3.585

2.361
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.361

2.365
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
2.365

4.902
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
4.902

8.816
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
8.816
















Comentează