Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antrenorul de la Nottingham Forest îi ia apărarea lui Costel Pantelimon, după ce fanii și-au exprimat nemulţumirea faţă de evoluţiile portarului

Nottingham Post
Costel Pantelimon

Nottingham Forest a pierdut, sâmbătă, acasă, cu scorul de 1-2, meciul cu Norwich, în etapa a XIII-a a ligii a doua engleze, după ce a condus cu 1-0. Oaspeţii au marcat după două faze fixe, iar fanii "pădurarilor" l-au acuzat pe portarul Costel Pantilimon de golurile primite. Aitor Karanka, managerul lui Nottingham şi cel care l-a adus pe Pantilimon pe City Ground, l-a apărat pe internaţionalul român, spunând că statisticile nu le dau dreptate suporterilor. "E mult mai bun decât crede lumea", a spus el, informează News.ro.

"A fost bun, este calm. După ultimele două jocuri pe teren propriu, cu Millwall şi cu Norwich, cred că lumea a plecat acasă gândind că a jucat rău. Dar dacă te uiţi la statisticile lui, a apărat mult. A fost realmente bun. Singurul lucru este că pierde câteva baloane cu piciorul. Cred că este mult mai bun dect crede lumea", a declarat Karanka.

Întrebat dacă Pantilimon este în continuare prima lui opţiune pentru postul de portar, tehnicianul a răspuns: "Da, este. Când ai fost jucător, ştii că lucrul cel mai important este să le oferi încredere. Nu pot uita cât de bine a jucat sezonul trecut pentru noi şi cât de bine o face acum."

Karanka spune că important este să consolideze întregul compartiment defensiv, mai ales la fazele fixe.

"Au fost meciuri în care nu am primit gol şi nimeni nu a spus cât de bine ne-am apărat la fazele fixe. Este fotbal. Acum am primit două goluri din faze fixe şi trebuie să îmbunătăţim. Dar primii care trebuie să ştie asta sunt jucătorii. Am simţit după meci că ştiu acest lucru, au discutat mult în vestiar", a precizat Karanka.

Nottingham Forest este pe locul 8 după 13 etape, cu 19 puncte. Middlesbrough şi Sheffield United sunt pe primele două locuri, cu 25 de puncte, iar pe locul 6, ultimul care duce la barajul de promovare, se află Norwich, cu 21 de puncte.

Miercuri, Pantilimon şi colegii lui vor evolua la Bolton (locul 18), în etapa a XIV-a a Championship.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.