Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antrenorul echipei Rennes: 'Cu CFR Cluj va fi un sfert de finală. Dacă-l vom câştiga, vom avea dreptul că mergem să jucăm o semifinală la Glasgow'

Antrenorul celor de la Rennes, Julien Stephan, a vorbit, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă despre partida cu CFR Cluj, pe care o consideră a fi un sfert de finală, potrivit Mediafax.

”Cu CFR Cluj va fi un sfert de finală. Dacă-l vom câştiga, vom avea dreptul că mergem să jucăm o semifinală la Glasgow. Aceasta este starea de spirit pe care trebuie să o avem. Am obţinut un punct din nouă în primele trei meciuri, dintre care două au fost acasă. Ne trebuie cel puţin şapte puncte, chiar nouă dacă vrem să trecem de grupe. Este o misiune extrem de complicată. Vom juca împotriva unei echipe CFR Cluj bine poziţionată. Dacă vor câştiga mâine, vor fi aproape calificaţi”, a declarat Julien Stephan, la conferința de presă.

Citește și: EXCLUSIV - Reorganizarea guvernului Ludovic Orban: noile superministere înființate prin ordonanță de urgență / DOCUMENT INTEGRAL

”Comportamentul celor două echipe va fi diferit mâine. Nu trebuie să ne gândim la ce a fost în urmă cu 15 zile. Cluj va juca acasă. Obiectivul va fi să terminăm în 11, să facem un joc foarte bun şi să arătăm progres în joc. Va trebuie să menţinem un nivel înalt de intensitate tot meciul. Vrem să mulţumim şi publicul numeros care va veni să ne vadă. Ştim că vor fi peste 500 de suporteri alături de noi. Va trebui să dăm 200 la sută pentru a face un joc mare”, a mai spus tehnicianul lui Rennes.

Partida dintre CFR Cluj și Rennes, din grupele Europa League va avea loc joi, începând cu ora 19:55.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.