DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Antrenorul FC Argeș, Ionuţ Badea: 'Miercurea Ciuc e o echipă bună pentru nivelul ligii secunde'

http://www.ziarulargesul.ro
Ionuț Badea

Ultima etapă a turului Ligii 2 îi aduce echipei piteştene Campionii FC Argeş o deplasare la Miercurea Ciuc. Sâmbătă, de la ora 11:00, alb-violeţii întâlnesc una dintre nou-promovatele din Liga 3 care nu au un sezon prea bun până în acest moment, anunță MEDISAFAX.

Citește și: Un europarlamentar român dă o lovitură istorică! A fost ales

Csikszereda e prima deasupra locurilor retrogradabile, cu doar un punct în faţa celor de la Dunărea Călăraşi. Totuşi, Argeşul, care vine după remiza de pe teren propriu cu Petrolul (scor 1-1), dar şi după o serie de şapte jocuri fără înfrângere, nu va avea deloc o deplasare uşoară în acest weekend. Csikszereda este una dintre cele patru echipe care nu au pierdut în faţa propriilor spectatori în acest sezon. Trupa lui Valentin Suciu are patru remize şi patru egaluri, printre adversarii care au plecat cu mâna goală numărându-se Rapid sau Turris.

Campionii FC Argeş îşi propune să încheie turul aproape de podium, însă antrenorul Ionuţ Badea ştie că jucătorii săi nu vor avea un joc dificil la Miercurea Ciuc. Badea chiar a şocat când a vorbit despre Csikszereda, spunând că la ultimul meci disputat, remiza de la Târgu Jiu cu Viitorul Pandurii (scor 1-1) i s-a părut că seamănă cu Ajax.

Citește și: Dezvăluiri din raportul Jandarmeriei, desecretizat de ministrul Marcel Vela: Ce i-a panicat pe jandarmi la 10 august

”Întâlnim o echipă incomodă, destul de bună pentru nivelul ligii secunde. Am urmărit jocul pe care Miercurea Ciuc l-a disputat la Severin (n.r. - meciul s-a jucat la Târgu Jiu, nu Severin) şi mi s-a părut că văd Ajax-ul... Un 4-4-3 foarte bine pus la punct, cu mişcări ofensive, cu densitate pe faza de apărare, cu un antrenor pe care-l cunosc de mult timp, încă de vremea când a pregătit-o pe Sepsi, dar care a ştiut să organizeze foarte bine lucrurile.

Ne aşteaptă o partidă foarte grea, iar dacă vom câştiga, va fi o victorie foarte importantă, chiar mai importantă decât cea obţinută la Călăraşi. Nu o să fie deloc un meci uşor. Ne aşteaptă şi o temperatură de aproape zero grade, dar sperăm ca terenul să se prezinte în condiţii optime. Am văzut că au o bază mică, dar cochetă şi cu calitate. Sperăm să facem un meci bun. Aproape tot lotul nostru este valid. Sunt mici probleme inerente unui final de sezon, dar rezolvabile. Mergem cu încredere la Miercurea Ciuc şi sper să ne întoarcem cu victorie.

Citește și: Semnal pentru Ludovic Orban: Sper să oprească așa ceva

Cei de la Csikszereda au în componenţă şi jucători străini, mijlocul terenului e unul foarte bun, au în benzi multă viteză şi tehnică, nu o să fie un meci uşor. Uitându-mă pe istoricul lor, 80 la sută dintre meciuri le-au câştigat sau pierdut la limită. Până acum, nicio echipă nu a câştigat pe terenul lor, asta spune ceva despre acea echipă.” , a declarat Ionuţ Badea.

Înaintea desfăşurării etapei a 19-a, FK Csikszereda ocupă locul 15, cu 20 de puncte, în timp ce Campionii FC Argeş se află pe poziţia a 7-a, cu 26 de puncte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.