Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antrenorul FCSB, după egalul cu Sepsi: 'A fost oarecum norocos golul lor, nu a fost o fază lucrată, ci o bâlbâială în careu'

Facebook
anton petrea

Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Sepsi, scor 1-1, că îl preocupă foarte mult, înainte de Supercupa României şi de play-off, accidentările din lotul său, relatează News.ro.

“Am doi accidentaţi după acest joc pe care nici nu l-am câştigat şi asta mă preocupă foarte tare. A fost oarecum norocos golul lor, nu a fost o fază lucrată, ci o bâlbâială în careu. Sper să pot să mizez pe cineva din cei pe care îi am accidentaţi la Supercupă. Ne pregătim de Supercupă, de play-off, trebuie să strângem rândurile şi să facem maximum din ce putem face. Am avut destul de multe accidentări şi la echipa a doua şi în primul 11. Nu am avut o exprimare rea. Am putea pierde primul loc, temporar, dar totul se va decide în play-off. Vor fi alte jocuri, altă miză”, a spus Petrea la posturile care transmit Liga 1.

Citește și: Fotbal - Manchester City a raportat pierderi de 126 milioane de lire sterline

Formaţia FCSB a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa XXX, ultima a sezonului regulat al Ligii I. Meciul a fost arbitrat de Iulian Călin. Echipa bucureşteană este lider în clasament, cu 65 de puncte, cu două mai mult decât CFR Cluj, care va juca în ultima etapă a sezonului regulat duminică, în deplasare, cu Universitatea Craiova.

Golurile au fost marcate de Pavol Safranko ’57 pentru gazde şi Florin Tănase ‘6 pentru FCSB.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.