Antrenorul unei echipe din Spania, suspendat 4 jocuri pentru că a oprit un atac al adversarilor

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 27-03-2018

Actualizat: 27-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Antrenorul echipei Cultural Leonesa, Ruben de la Barrera, a fost suspendat patru jocuri şi amendat după ce, la un meci cu Albacete, din liga a doua spaniolă, a întins piciorul şi a prins mingea, oprind un atac al adversarilor.

La partida cu Albacete, disputată sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, tehnicianul oaspeţilor a fost trimis în tribună în minutul 89, pentru că, aflat la marginea terenului, a interceptat mingea în timpul unui atac al adversarilor. După meci, antrenorul oaspeţilor a declarat că a crezut că mingea ieşise de pe teren şi de aceea a intervenit.

Ruben de la Barrera a fost suspendat patru meciuri şi amendat cu 3.005 euro, iar clubul Cultural Leonesa a fost amendat cu 800 de euro. Ca urmare a suspendării, De la Barrera va rata partidele cu Real Zaragoza, FC Barcelona B, CD Tenerife şi Granada, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri