Nadia Comăneci: Succesul vine prin muncă și perseverență

Autor: Diana Pană

Publicat: 22-03-2026 15:30

Article thumbnail

Sursă foto: playtech.ro

Nadia Comăneci a declarat, duminică, într-un interviu pentru Antena 3, că în această săptămână a realizat câtă lume a fost inspirată de fetiţa de 14 ani care în urmă cu 50 de ani devenea „Zeiţa de la Montreal”. Nadia consideră că succesul vine prin muncă şi perseverenţă, informează news.ro.

„Acest evenimente aniversar creat de Victor Negrescu împreună cu ANS m-a făcut sî lăcrimez. Mi-am văzut toată viaţa într-un clip condensat. Am realizat câtă lume a fost inspirată de fetiţa de 14 ani care făcea ce îii plăcea la paralele, la bărnă. Munca, persevrenţa sunt valori importante, le-am îmvăţat de la părinţii mei, din România. Toate succesele se întâmplă prin încercări nereuşite. E în regulă pentru toată lumea să greşească, pentru că aşa deschizi cutia curiozităţii şi a curajului. Am văzut copii care mi-au spus că au plecat acasă supăraţi şi au spus că se retrag, dar părinţii le-au spus: Retrage-te într-o zi bună, nu când ai avut o zi proastă. În sport înveţi şi cum să navighezi prin viaţă. În gimnastică şi în alte sporturi, cădem mai multe ori decât avem succese şi asta este ok”, a declarat marea campioană. 

Nadia a fost impresionată de vizita la Parlamentul European din această săptămână. „Este prima dată când vin în Parlamentul European, toată lumea vorbeşte româneşte. Faptul că suntem aici este deja o promovare a României. Succesul în sport nu vine peste noapte. Toată lumea are deosebit respect pentru campioni. Poporul român este extrem de muncitor, nu ne dăm bătuţi. Copiii trebuie să fie ocupaţi cu sportul, mai ales în ziua de azi. Sportul este prioritar. Este greu, dar este ok să greşeşti, eu aşa văd succesul”.

Legenda gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci, a efectuat luni şi marţi o vizită oficială la Parlamentul European, alături de o delegaţie de prestigiu a sportului românesc, condusă de preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi Thomas Moldovan, vicepreşedinte al Agenţiei naţionale pentru Sport. România marchează anul acesta 50 de ani de la prima notă de zece obţinută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice Montreal 1976.

Un moment important al vizitei l-a reprezentat întâlnirea cu Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, în cadrul căreia au fost discutate rolul sportului în societate şi impactul marilor campioni ca modele pentru noile generaţii, menţionează COSR.

Vizita a fost realizată la iniţiativa europarlamentarului Victor Negrescu, care a susţinut promovarea sportului românesc la nivel european şi facilitarea acestui dialog la cel mai înalt nivel instituţional. Roxana Mânzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene a participat la conferinţa de marţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri