Viaţa, opera şi moştenirea universală ale sculptorului Constantin Brâncuşi vor fi prezentate în cadrul expoziţiei "Brâncuşi. Calea spre Lumină", realizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj cu ocazia împlinirii, pe 19 februarie, a 150 de ani de la naşterea titanului de la Hobiţa, potrivit Agerpres.
Potrivit directorului CJCPCT Gorj, Ionuţ Viorel Bordeiaşi, este o expoziţie foto-documentară internaţională itinerantă, iar până la acest moment sunt deja solicitări de a fi itinerată în ţară în aproximativ 20 de judeţe, iar din punct de vedere internaţional sunt purtate discuţii pentru stabilirea datei la Lisabona, Porto, Beijing, Praga, Szeged şi Sofia.
"Este un proiect de suflet, (...) am pornit de la ideea că în anul 2026, Gorjul, ca loc de naştere al lui Constantin Brâncuşi, ca loc în care Constantin Brâncuşi şi-a deprins primele formaţii şi culturale, şi umane, şi artistice, este Gorjul dator, cel puţin moral, ca la 150 de ani de la naşterea lui Brâncuşi, să vorbească despre Constantin Brâncuşi, nu mai punem faptul că Gorjul este depozitarul celei mai mari şi însemnate creaţii monumentale ale lui Constantin Brâncuşi (...) Am gândit să realizăm o expoziţie foto-documentară, un proiect formativ-educativ (...), o experienţă care să lase în sufletul celor care vor fi prezenţi un minim de informaţii despre Constantin Brâncuşi. Am gândit această expoziţie pe de o parte ca o expoziţie itinerantă, foto-documentară, itinerantă însemnând că va fi lansată aici şi de aici o vom lua şi o vom duce din loc în loc şi în ţară şi în afară, vom vedea, vor fi necesare două exemplare, trei, cinci, ca să putem circula în paralel cu ele în cât mai multe locaţii", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Ionuţ Viorel Bordeiaşi.
Expoziţia este concepută pe un număr de 150 de lucrări pe şase capitole - un capitol de fotografii etnografice de la sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX, care reliefează mediul în care s-a născut Constantin Brâncuşi, viaţa socială, tradiţiile, portul popular, arhitectura populară, un capitol cu documente - fotografie cu actul de naştere şi alte documente, un capitol cu portrete ale lui Constantin Brâncuşi şi fotografii ale sculptorului cu diverse personalităţi în diverse conjuncturi ale vieţii sale, un capitol dedicat operelor sculptorului cu fotografii ale acestora, un capitol cu fotografii documentare de la realizarea Ansamblului Monumental "Calea Eroilor" şi capitolul "Gorj - Acasă la Brâncuşi", cu fotografii ale ansamblului în prezent.
De asemenea, au fost realizate şi trei albume, realizate de editura CJCPCT Gorj - "Brâncuşi - Calea spre Lumină - între pământ şi absolut", "Gorj - Acasă la Brâncuşi" şi "Meşteri şi Creatori Populari din Gorjul lui Brâncuşi", toate în format trilingv română-franceză-engleză.
"Expoziţia se întinde la 150 de lucrări, dar nu o putem duce în toate spaţiile în integralitatea ei ca atare, de aceea am împărţit-o pe capitole, cumva, în funcţie de spaţiul care ni se poate pune la dispoziţie, să putem duce de la 20 la 150 de lucrări. În fiecare variantă, mesajul să fie acelaşi, adică să arătăm mediul în care s-a născut Constantin Brâncuşi, documente legate de viaţa şi activitatea lui Constantin Brâncuşi, portrete, opere esenţiale, istoria realizării Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' - fotografii documentare şi să încheiem cu o parte din fotografiile care se regăsesc în albumul 'Gorj - Acasă la Brâncuşi', ca o invitaţie către cei care au văzut această expoziţie de a veni la Gorj (...) Proiectul a fost itinerat, într-o mică parte a lui, 20 de lucrări şi cele trei albume, la Ambasada României din Sofia, o altă parte au fost expuse în holurile Consiliului Judeţean Gorj, o altă parte a fost dusă la Căminul Cultural de la Brădiceni pentru a fi vernisată pe 19 februarie, o parte mai mare va fi vernisată la sediul CJCPCT Gorj pe 19 februarie, la ora 16:00", a adăugat managerul CJCPCT Gorj.
Pe 19 februarie se împlinesc 150 de ani de la naşterea sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi, 2016 fiind declarat Anul Brâncuşi.






























Comentează