Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la DNA: A RECUNOSCUT tot

DNA

Procurorii Serviciul Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu fostul director executiv al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Suceava, Maria Camelia Chiţul, acuzată de trafic de influenţă şi instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ambele în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă al DNA, remis, joi, AGERPRES

Potrivit acestuia, procurorii au dispus, joi, "sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a lui Chiţul, urmărită penal sub control judiciar, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ambele în formă continuată".

Vîntu face dezvăluiri INCENDIARE despre cum a pierdut Realitatea TV: Planuri SUMBRE pentru postul TV


Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 mai 2016 - 27 octombrie 2016, în contextul organizării alegerilor locale şi parlamentare, Maria Camelia Chiţul, în calitate de director executiv al CJP Suceava, a pretins şi primit de la o persoană, martor în cauză, aflată în subordinea sa, sub pretextul unei "contribuţii pentru partid", suma totală de 4.000 lei. 

În schimbul banilor respectivi, Chiţul i-a promis martorului că îl va menţine şi pe viitor în funcţia pe care acesta o deţinea în cadrul CJP Suceava. În acelaşi context, fosta şefă a CJP a invocat şi faptul că are influenţă asupra conducerii Casei Naţionale de Pensii.

LUARE de OSTATICI într-o bancă din Germania. Situaţia este în desfăşurare - FOTO


În lunile noiembrie 2016 şi ianuarie 2017, în contextul organizării unui concurs de ocupare a unui post vacant din cadrul CJP Suceava, Chiţul i-a solicitat aceluiaşi martor ca, în virtutea calităţii sale de preşedinte al comisiei de examinare, să-i pună la dispoziţie subiectele propuse pentru susţinerea concursului, precum şi răspunsurile corecte, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord. 

Subiectele respective au fost cerute de inculpată cu scopul de a i le oferi unui candidat agreat, înaintea susţinerii examenului. Ca urmare a acestor demersuri, postul respectiv a fost ocupat de candidatul căruia i-au fost oferite subiectele. 

"În prezenţa apărătorului ales, inculpata Chiţul Maria Camelia a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv un an şi nouă luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a deţine funcţia de director la nivelul caselor judeţene de pensii", se arată în comunicatul DNA. 

Pe parcursul termenului de supraveghere, fostul director al CJP Suceava va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.

Dosarul de urmărire penală privind pe Chiţul, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise la Tribunalul Suceava, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză, precum şi confiscarea de la fosta şefă a CJP a sumei de 4.000 lei, reprezentând obiectul infracţiunii de trafic de influenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.