Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
LUHAN PETRU-CONSTANTIN, la data faptei membru în Parlamentul European, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 17 martie 2010 – 06 martie 2012, inculpatul Luhan Petru Constantin, în calitatea menționată mai sus, cu rea-credință, a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.
La cererile respective, inculpatul a atașat mai multe documente justificative (facturi fiscale, chitanțe, bonuri de combustibil) având același caracter ilicit, prin care:
- s-au supraevaluat costurile unor bilete de avion,
- s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea de domiciliu a inculpatului și locul de muncă, în principiu orașele Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, erau efectuate cu avionul.
Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Luhan Petru Constantin a obținut pe nedrept de la Parlamentul European suma 50.368 euro.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la DNA - Fost europarlamentar, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

271
Siegfried Mureșan intervine în scandalul din coaliție: "Visul PSD este să meargă în opoziție și AUR să ajungă cumva la guvernare"
271

1.066
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
1.066

6.754
Mircea Lucescu a făcut infarct. Se află la terapie Intensivă în stare gravă. Urma să fie externat astăzi
6.754

2.574
Agentul de la Medgidia, care și-a înregistrat ilegal șeful și a fost făcut erou de Sindicatul Europol, ar fi făcut amor cu o minoră: Descoperirea șocantă din telefonul mobil
2.574

1.005
Adevărul din spatele sărbătorilor legale în Europa: cât costă o zi liberă
1.005

1.074
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
1.074

1.668
Primar din Mureș, reţinut în dosarul hoților de energie electrică (surse)
1.668

2.277
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
2.277

2.996
Decizie a Guvernului Bolojan lovește în bolnavii cronici: pierd accesul la investigații esențiale după noile reguli
2.996

410
Horoscopul dragostei pentru luna aprilie 2026/ Nativii și-ar putea găsi perechea
410

3.822
Dana Budeanu: 'Urmașii rețelelor DIE nu vor păți nimic. Sunt 100% sigură că s-a luat șpagă'
3.822

2.919
SURSE Pensii militare. Stimulentul care ar urma să fie 'prins' în noua lege
2.919

4.955
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
4.955
















Comentează