Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț al Ambasadei României la Chișinău: Numărul ceremoniilor de depunere a jurământului în calitate de cetățean român vor fi suplimentate

MAE
ambasada romaniei moldova

Pe parcursul lunii mai curent, Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) de la București suplimentează numărul ceremoniilor de depunere a jurământului de credință față de România, alocate Ambasadei României la Chișinău și celor două Consulate Generale Bălți și Cahul.

În iulie curent, ANC organizează alte două ceremonii de depunere a jurământului de credință față de România alocate Ambasadei României la Chișinău și celor două Consulate Generale Bălți și Cahul, a anunțat Ambasada României la Chișinău.

Pot depune jurământul de credință la sediul ANC persoanele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, iar ulterior au optat pentru stabilirea domiciliului în România, dar și persoanele care doresc menținerea domiciliului în străinătate, dar solicită depunerea jurământului la București.

Persoanele enumerate mai sus pot depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege și la sediul ANC din București, cu acordul șefului de misiune sau al oficiului consular din Republica Moldova. Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de către Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău, Consulatul General al României la Bălți, respectiv Consulatul General al României la Cahul, exclusiv în baza unei programări prealabile, obținute prin intermediul portalului extern www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC. Pentru procesarea cererii de către Secția consulară sunt necesare aceleași documente ca cele solicitate în vederea programării pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul misiunii diplomatice.

Cererile online pentru depunerea jurământului de credință vor fi programate de către Secția Consulară, cu respectarea ordinii cronologice a datei de transmitere a acestora și în limita locurilor disponibile. Data și ora programării vor fi trimise automat de sistem la adresa de e-mail care a fost folosită pentru crearea contului de utilizator pe portalul www.econsulat.ro.

După obținerea acordului șefului misiunii diplomatice, persoanele programate trebuie să se prezinte cu acordul respectiv pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC. Totodată, aceste persoane trebuie să se prezinte cu pașaportul și două fotografii tip pașaport, cu dimensiunea 35X45 mm, dar și cu declarațiile prin care solicitanții își schimbă opțiunea privitoare la stabilirea domiciliului în România, ulterior aprobării Ordinelor ANC.

Ceremoniile vor fi organizate la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, din str. Blănari nr. 25, sector 3, București.

Pentru depunerea jurământului din 12 mai sunt disponibile 60 de locuri, dintre care 30 de locuri alocate Consulatului General al României la Cahul și 30 de locuri Consulatului General al României la Bălți. Pentru 26 mai sunt disponibile la fel 60 de locuri, alocate Secției consulare a Ambasadei României la Chișinău. Pentru depunerea jurământului la 27 iulie sunt programate 120 de locuri, alocate Secției consulare a Ambasadei României la Chișinău, iar pentru 29 sunt programate 60 de locuri, dintre care 30 de locuri alocate Consulatului General al României la Cahul și 30 de locuri Consulatului General al României la Bălți. Condițiile de intrare în România pot fi consultate accesând link-ul: https://chisinau.mae.ro/local-news/1998.

Ambasada României la Chișinău atenționează că singura autoritate competentă legal să permită intrarea în România este Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.