Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț crucial pentru toți pensionarii: când vor fi plătite primele pensii majorate din 2024

talon pensie

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat faptul că primele pensii majorate din 2024 vor veni la timp în luna ianuarie. Ministrul a explicat că taloanele de pensii au început să fie tipărite încă din 16 decembrie 2023, în așa fel încât să nu fie întârzieri la pensii, în ciuda zilelor libere din ianuarie.

„E important să știe pensionarii că de pe 16 decembrie am început printarea taloanelor de pensie pentru ianuarie 2024. Banii sunt în buget, taloanele sunt printate și cei de la poștă vor începe din ianuarie să ducă pensiile prin poștă. E important să știe că și cei care primesc pensiile le vor primi la jumătatea lui ianuarie.

Pensiile vor ajunge la timp, pensionarii trebuie să știe că banii sunt în buget și trebuie să știe că în ianuarie și septembrie vor beneficia de drepturi conferite de lege”, a explicat Simona Bucura Oprescu, la România TV.

Punctul de pensie crește cu 13,8%

Ministrul a explicat că în ianuarie va fi o primă creștere cu 13,8%, iar în septembrie vor fi virate pensiile recalculate.

„2024 va fi primul an în care românii vor primi pensii majorate si în care vor beneficia de două momente – cheie. Creșterea de 13,8% a punctului de pensie și punerea în plată a recalculării de la 1 septembrie 2024. Arătăm că munca stăruitoare învinge totul. Cu colegii de la MM și CNPP am muncit pe rupte ca să fim gata cu o lege bună, la timp. nu numai pensionarii, ci și noi care muncim acum, să știm că avem o lege bună, respect când iesim la pensie”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.