Anunţ TRIUMFĂTOR al armatei irakiene. Oraşul Mosul este complet ELIBERAT

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 29-06-2017

Actualizat: 29-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Forţele irakiene au anunţat joi că au preluat controlul asupra moscheii Al-Nuri, unde Abu Bakr al-Baghdadi şi-a ţinut în iulie 2014 prima predică în calitate de şef al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), ultima sa apariţie publică ştiută până în prezent, informează AFP, potrivit agerpres.

Anunţul a fost făcut de armata irakiană, potrivit căreia forţele speciale au recucerit moscheea din mâinile jihadiştilor.

ALERTĂ în Germania. O inchisoare este EVACUATĂ după descoperirea unei bombe

'Statul lor fictiv a căzut', a declarat - potrivit Reuters - un purtător de cuvânt al armatei irakiene, citat de postul public de televiziune irakian.

Cu toate acestea, un comandant al forţelor speciale, generalul Abdelwahab al-Saadi, a declarat pentru AFP că situl nu a fost încă recucerit, dar că forţele irakiene sunt pe cale să o facă, aflându-se la numai 20 de metri de acele locuri.

"Serviciul de contraterorism (CTS) controlează moscheea Al-Nuri şi Al-Hadba ((minaretul înclinat - n.r.)", a anunţat Comandamentul pentru operaţiuni comune într-un comunicat.

Moscheea şi minaretul înclinat, cunoscut sub numele de "Hadba" (Cocoşatul), distruse săptămâna trecută de jihadişti, erau monumentele emblematice ale oraşului Mosul. Ele au dobândit o importanţă specială mai ales în timpul dominaţiei SI, care a cucerit Mosul în 2014.

În această moschee, Al-Baghdadi şi-a făcut apariţia la puţin timp după ce jihadiştii au cucerit acest al doilea oraş ca mărime din Irak, îndemnându-i într-o predică pe musulmani să-i dea ascultare.

Erdogan este pus la punct în Germania: Orice întâlnire în afara G20 este 'INOPORTUNĂ'

Minaretul, a cărui construcţie a fost finalizată în 1172, era o emblemă a oraşului şi a fost imprimată pe biletele de 10.000 de dinari irakieni. Jihadiştii au arborat drapelul lor negru în vârful lui, la o înălţime de 45 de metri.

La trei ani după aceea, soarta lui al-Baghdadi rămâne necunoscută, în timp ce SI a pierdut cea mai mare parte a teritoriului pe care l-a ocupat ca urmare a unei ofensive fulgerătoare, lansată în iunie 2014.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri