Parlamentarii vor să scoată un minim de profit politic prin legea falimentului personal, pentru că în realitate nu au nici o soluţie la criza creditelor în franci elveţieni spune secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan. El consideră că atitudinea BNR faţă de românii cu astfel de împrumuturi este ridicolă.
În opinia lui Cristian Pârvan, "interesul major, între ghilimele, al politicienilor faţă de soluţii în Parlament este hilar, pentru că este evident că asta nu-i o problemă care poate fi tratată în Parlament, decât de manieră administrativă, adică Parlamentul hotărăşte el că francul are trei lei şi aşa vrea el. Dar asta n-a putut să fie aplicată nici măcar în Ungaria, unde în final s-a ajuns la o soluţie raţională de împărţire a poverii între stat şi bănci. Din păcate, băncile s-au simţit şi ele foarte apărate de toată lumea şi atunci au fost foarte puţin flexibile în a înţelege nişte realităţi, pe care le cunosc profund, pentru că evident că ele au istoricul clienţilor, al veniturilor clienţilor şi aşa mai departe".
Secretarul general al AOAR crede că "soluţia pe moment pentru persoanele fizice, pentru că din păcate, ele sunt cele mai vocale din motive absolut normale, nu există decât într-o amânare, indiferent de schema folosită, de amânare a plăţilor, cu nişte costuri, care evident că vor exista, moderate, astfel încât să fie suportabile. Şi băncile au interesul lor să facă acest lucru, pentru că un client care nu mai plăteşte nimic e mai rău decât unul care plăteşte ceva".
În opinia sa, "orice altă soluţie înseamnă hazard moral, adică eu mă împrumut, nu sunt atent sau nu mă interesează sau mizez pe faptul că cineva mă va salva, iar toţi ceilalţi trebuie să plătească, pentru că să înţelegem, băncile totuşi nu produc bani, băncile gestionează banii firmelor şi ai persoanelor, deci băncile trebuie să aibă grijă de aceşti bani şi ele nu pot să dea de la persoanele care n-au credite bani la persoanele care au credite, dintr-un spirit hai să spunem de înţelegere socială. Nu e nici moral".
Comentează