Presa de stat din Iran a confirmat oficial duminică decesul liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, confirmând astfel anunțurile anterioare ale Statelor Unite și Israelului privind uciderea acestuia în timpul unor atacuri comune asupra țării. Deoarece veteranul lider nu a desemnat niciun moștenitor oficial, succesiunea rămâne pentru moment incertă. Sarcina de a alege următorul conducător revine Adunării Experților, un grup format din 88 de clerici importanți, în timp ce analiștii și experții consultați de CNN au început deja să evalueze principalii candidați care ar putea prelua această funcție.
Influenţa lui Khamenei a fost adesea exercitată prin intermediul consilierilor apropiaţi. Dar, în urma atacurilor de sâmbătă, nu este deloc clar câte dintre aceste personalităţi de vârf au supravieţuit.
Principalii candidați care ar putea prelua funcția lui Khamenei
Mojtaba Khamenei, în vârstă de 56 de ani, este al doilea fiu al lui Khamenei, Mojtaba este cunoscut pentru influenţa sa semnificativă şi are legături puternice cu Garda Revoluţionară Islamică (IRGC), precum şi cu forţa paramilitară voluntară Basij. Însă succesiunea de la tată la fiu este privită cu dezaprobare în cadrul clerului musulman şiit. Un obstacol suplimentar este faptul că Mojtaba nu este un cleric de rang înalt şi nu are niciun rol oficial în regim.
Alireza Arafi, în vârstă de 67 de ani, este o figură mai puţin cunoscută, Arafi este un cleric consacrat şi un confident al lui Khamenei. În prezent, el ocupă funcţia de vicepreşedinte al Adunării Experţilor şi este membru al puternicului Consiliu Gardian, care verifică candidaţii la alegeri şi legile adoptate de parlament. El este, de asemenea, şeful sistemului de seminarii din Iran. Arafi nu este cunoscut ca fiind o personalitate politică importantă şi nu are legături strânse cu instituţiile de securitate.
Mohammad Mehdi Mirbagheri, care are în jur de 60 de ani, este un cleric radical şi membru al Adunării Experţilor, care reprezintă aripa cea mai conservatoare a establishmentului clerical. Potrivit IranWire, un canal militant, el se opune cu tărie Occidentului şi consideră că un conflict între credincioşi şi necredincioşi este inevitabil. În prezent, el conduce Academia de Ştiinţe Islamice din oraşul sfânt Qom, din nordul ţării.
Hassan Khomeini, în vârstă de aproximativ 50 de ani, este nepotul fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini, ceea ce îi conferă legitimitate religioasă şi revoluţionară. El este custode al mausoleului Khomeini, dar nu a deţinut funcţii publice şi pare să aibă o influenţă redusă asupra aparatului de securitate al ţării sau asupra elitei conducătoare. Este cunoscut ca fiind mai puţin radical decât mulţi dintre colegii săi.
Hashem Hosseini Bushehri, în vârstă de aproape 70 de ani, este un cleric de rang înalt, strâns legat de instituţiile care gestionează succesiunea, în special Adunarea Experţilor, unde ocupă funcţia de prim-vicepreşedinte. se spune că Bushehri a fost apropiat de Khamenei, dar are un profil discret pe plan intern şi nu se ştie să aibă legături puternice cu IRGC.
„Liderul suprem al Iranului a ajuns la martiriu”, a anunţat duminică dimineaţă postul public de televiziune IRIB. Vestea vine după ce SUA şi Israelul au declarat că Khamenei a fost ucis în urma unei serii de atacuri comune asupra naţiunii. În Iran vor fi respectate 40 de zile de doliu public şi şapte zile de sărbători legale după ce acesta a fost ucis în biroul său în primele ore ale zilei de sâmbătă, a anunţat presa de stat.
Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că există „câţiva candidaţi buni” pentru a conduce Iranul, după ce a anunţat uciderea liderului suprem al ţării, ayatollahul Ali Khamenei.
Întrebat de CBS News într-un interviu telefonic cine crede că este la conducere, Trump a răspuns: „Ştiu exact cine, dar nu vă pot spune”.
Când a fost întrebat dacă există cineva în Iran pe care ar prefera să-l vadă la conducere, preşedintele a răspuns: „Da, cred că da. Există câţiva candidaţi buni”.
Trump nu a dat mai multe detalii despre persoana la care se referea.
Va supraviețui teocrația în Iran?
Președintele american Donald Trump a îndemnat poporul iranian să „îşi recupereze ţara”, dar încă nu este clar ce se va întâmpla în continuare, informează news.ro.
Elita clericală iraniană controlează organisme puternice care îşi extind influenţa în întregul sistem politic.
Adunarea Experţilor, formată din ayatollahii seniori aleşi o dată la opt ani, este organismul care numeşte liderul suprem.
Constituţia îi conferă, de asemenea, puterea de a pune la îndoială şi chiar de a demite un lider, dar nu a făcut-o niciodată.
În practică, alegerea va fi probabil făcută de cele mai înalte personalităţi din Republica Islamică şi apoi aprobată de adunare. Dar, având în vedere că moartea unor lideri de vârf ai Gărzii Revoluţionare a fost confirmată, nu este deloc clar cine ar influenţa decizia, scrie Reuters.





























Comentează