Apel al Primăriei Timişoara către posibili investitori interesaţi de proiectul noului Spital Municipal

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 27-08-2025 21:01

Actualizat: 28-08-2025 00:01

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Proiectul Primăriei Municipiului Timişoara (PMT) pentru construirea în sistem de parteneriat public-privat a unui nou Spital Municipal, cu cofinanţare prin International Finance Corporation (IFC), Divizia de Investiţii a Băncii Mondiale, a intrat în faza de consultare cu potenţiali investitori.

Construcţia va fi ridicată în zona de nord a municipiului Timişoara, în apropiere de Aerodromul Utilitar, pe terenul municipalităţii, investiţia fiind estimată la peste 141 de milioane de euro, iar durata contractului de parteneriat public-privat va fi de aproximativ 20 de ani, informează un comunicat de presă transmis miercuri de PMT.

După discuţiile purtate de primarul Dominic Fritz cu IFC şi cu echipa de consultanţi internaţionali, în această etapă, companiile private cu experienţă în proiectarea, finanţarea, construcţia şi operarea de spitale sunt invitate să îşi exprime interesul preliminar pentru proiect.

Consultarea pieţei va dura până în decembrie şi va include sesiuni de discuţii tehnice, financiare şi contractuale, menite să pregătească viitoarea licitaţie internaţională. Procesul internaţional de selecţie va fi unul transparent, este estimat să dureze un an şi se va încheia cu semnarea contractului de parteneriat public-privat. Ulterior, va putea începe implementarea proiectului.

Noul Spital Municipal va avea cel puţin 300 de paturi şi va include unitate de primiri urgenţe, bloc operator ultramodern, secţii ATI, de recuperare şi internare, facilităţi pentru intervenţii chirurgicale de zi, precum şi servicii integrate de imagistică, endoscopie, sterilizare centrală şi bancă de sânge.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri