Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Apel inflacarat pentru un vot Ponta: El ramane acel perete pe care toti romanii sa-si agate icoana

ponta zambeste

In ultima zi de campanie un apel fara precedent pentru a-l vota pe Victor Ponta a fost facut se senatorul Cristiana Anghel. Intr-un comunicat remis stiripesurse.ro aceasta il descrie pe Klaus Iohannis aproape ca fiind Raul Absolut, iar pe Victor Ponta ca pe o figura aproape sfanta, un om in care trebuie sa credem asa cum credea David in Dumnezeu cand il infrunta pe Goliat.

Ca tabloul sa fie complet, apelul Cristianei Anghel, "senator în slujba poporului român", incepe cu un crez al poporului chinez si se incheie cu o rugaciune crestina.

Iata intregul mesaj al Cristianei Anghel, care nu mai are nevoie de comentarii:

"Mare și bună să ne fie România, ca o pâine de țară, muncită și cinstită.

Iar noi toți să fim cel puțin la fel de buni ca ea!

“Obstacolul este calea”, spune poporul chinez, ori de câte ori în fața progresului său stă o prăpastie sau un munte, astfel că, înarmat cu ambiție, perseverență și mai ales, unit, acest popor transformă piedica în prilej pentru a învăța și a da lumii, clipă de clipă, noi lecții de voință și de patriotism.

Tot astfel, la o analiză mai profundă, ar trebui să-i mulțumim domnului Iohannis pentru că, domnia-sa, punând în pericol unitatea și valorile consacrate ale poporului român – precum inițiativa, cinstea și mai ales solidaritatea cu semenul său, fie el sărac ori înstărit, aflat aproape ori departe -, a generat un efect pe care niciun martir și niciun erou, dintre cei pe care domnia-sa nu-i onorează nici măcar în ziua dedicată memoriei lor, nu a putut să ni-l ofere: ne-a creat contextul în care cu toții resimțim nevoia să ne privim în ochi unii pe ceilalți, să strângem rândurile și să ne împotrivim democratic, dar ferm, acestui „asasinat” - prin negare, ignorare și sfidare - de către sistemul pe care îl reprezintă astăzi cu aroganță dl. Iohannis, nu doar la adresa noastră, a celor care pot vota, ci mai ales la adresa sănătății, liniștii și a dreptului la un viitor curat și la un prezent demn al copiilor și al părinților noștri, în baza unui calcul meschin și, cu siguranță, antieuropean, respectiv pentru că aceștia nu îi aduc sistemului dlor. Blaga, Videanu, Macovei, în rândurile căruia îl regăsim, iată, pe dl. Iohannis, niciun profit politic și financiar, pentru că sunt mult prea bolnavi, dezamăgiți, marginalizați și umiliți și ca să mai poată face aceasta.

Prin voința lui Dumnezeu, am convingerea fermă si justificată că noi, românii, vom merge în continuare, uniți, umăr lângă umăr, pe acest drum al dreptății până la capăt, având drept unic scut în această luptă cu minciuna și trădarea, asemenea lui David împotriva sfidătorului Goliat, credința că Victor Ponta, în calitate de reprezentant al voinței poporului suveran, va rămâne, în această mare casă a poporului român, acel perete dinspre răsărit, pe care toți românii să-și poată agăța, cu durere, dar și cu încredere, icoana dreptății și candela speranței, pentru ca, în lumina recunoștinței domniei sale față de răspunsul demn și curat oferit fără ezitare de fiecare dintre noi la vreme de răscruce, să putem urma împreuna calea unității de la care prea abrupt am fost îndepărtați de aceia care nu au găsit înțelesul și utilitatea morală și sufletească a întrajutorării aproapelui cu gândul, cu vorba și mai ales cu fapta.

Așadar, însuflețiți de modestie și de gânduri bune, să ne reamintim cuvintele rugăciunii care aduce linistea și împăcarea între oameni, să ne ridicăm fruntea și să ne îmbrățișăm ca frați de suferință și de suflet ce suntem și vom rămâne, în pofida tuturor încercărilor ce brazdează viața noastră de români ținuți dezbinați, flamânzi, stingheri, înfrigurati, în genunchi, întru slujirea mai marilor zilei, la masa…verde a tuturor antiromânilor care se desfată sfidător cu drepturi și libertăți pe care românii simpli, curați și demni, nu le-au avut niciodată:

“ (…) Dă-mi pacea ta, Doamne, ca sa putem să viețuim pe pământ cu pace, cu bucurie și să-ți zicem în unire, cu fața senină și cu inima curată: <Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri>. Amin.”

Cristiana-Irina Anghel,

senator în slujba poporului român"

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.