Premium
Scrisoarea publicată de jurnalista Oana Stancu în Jurnalul Naţional, adresată fiicei jurnalistului Dan Tăpălagă (HotNews), a stârnit revolă pe reţelele de socializare. Introducerea unei fetiţe de 10 ani în lupta mediată a fost comentată dur, iar mesajele de solidarizare cu Tăpălagă au venit şi din tabere opuse ideologic.
Scriitorul Vasile Ernu, unul dintre cei mai cunoscuţi activişti de stânga din România, îi ia apărarea jurnalistului de dreapta Dan Tăpălagă, într-un text publicat pe Facebook şi distribuit atât de oameni de stânga, cât şi de oameni de dreapta (Teodor Baconschi e un exemplu).
Nu au lipsit însă nici luările de poziţie la polul opus. După ce i-a luat apărarea lui Tăpălagă, Ernu s-a văzut în situaţia de a fi contrazis chiar de oamenii de stânga, autori ai platformei criticatac.ro. Aceştia au refuzat să se solidarizeze cu jurnalistul HotNews din cauza atacurilor la care au fost supuşi în publicaţia coordonată de Tăpălagă. Invocat a fost un articol din februarie 2014, când HotNews îi compara pe publiciştii de stânga din România cu propagandiştii de la Vocea Rusiei.
Vezi şi: SCANDAL uriaș stârnit de Oana Stancu: Băsescu se implică, un membru CSM și unul CNA cer măsuri
Textul lui Vasile Ernu:
Cu Dan Tapalagă sîntem pe baricade diferite. Înțelegem și interpretăm lumea din jur foarte diferit, aproape la poli opuși. Putem să mergem în polemicile și neînțelegerile noastre pînă departe. Unii mai departe decît alții. Unii cu instrumente mai puternice și mai perfide decît alții. Știe Dan Tapalagă despre ce vorbesc. Dar…
Există un DAR. Sînt limite, există un fir roșu peste care nu putem trece. Nu putem intra în viața intimă a omului, să-i folosim viața lui privată în această luptă mai ales cînd ea nu are nicio legătură cu lupta. Nu se face. Și mai ales nu te atingi de familie. Și mai ales nu te atingi de copii, această ”sfîntă a sfintelor” vieții unui om. În numele libertății de exprimare nu ai dreptul să faci orice, nu ai dreptul să folosești familia cuiva ca armă de intimidare, pentru că ai și responsabilități
ZIariști români, vă rog, un moment de reflecție! Voi știți că nici măcar Stalin nu accepta asta în plină teroare roșie, cînd viața omului nu mai costa nimic? Voi știți că pînă și ei, criminalii de staliniști, au instituit un principiu care spunea: ”copiii nu răspund pentru părinții lor”. (Da, nu s-au ţinut de principiu). Ce se întîmplă cu noi?
În cazul Oana Stancu cu a sa ”Scrisoare către fiica lui Dan Tapalagă” s-a trecut de orice limită. Asta nu e jurnalism. Sper că acest lucru îl înțeleg și cei de pe baricada cealaltă care mai apelează la aceste trucuri.
De ce trebuie să ne apărăm adversarii? Pentru că, din punctul meu de vedere, și sper că nu sînt singurul, o societate cît de cît normală, care mai respectă cît de cît minimile reguli ale jocului, se vede mai ales prin tipul nostru de reacție le abuzuri. Și asta se vede la reacțiile noastre nu atunci cînd îți este atacat un prieten, ci atunci cînd îți este atacat un adversar, un inamic, un ”dușman”. Nu atacat oricum, ci cînd sînt încălcate regulile de bază, cînd se trece dincolo de firul roșu nepermis sau cînd îi sînt încălcate drepturile.
Într-o societate cît de cît funcțională elementul central este solidaritatea, acest fenomen pe cale de dispariție. Și solidarizarea nu cu prietenul și colegul de grup social, ci cu inamicul, adversarul și cu cel dintr-o altă pătură socială. În momentul în care ai puterea să te solidarizezi cu adversaul tău în timp ce el este nedreptățit putem spune că societatea noastră mai are încă imunitate și putere de a rezista, mai are antivirușii împotriva nebuniei sociale și politice. Căci dacă totul e permis și putem intra în viața omului peste familie și copii, iar solidaritatea dispare, totul s-a terminat. Revenim la un soi de primitivism politic, iar pîna la violența fizică directă nu mai rămîne decît un pas.
Și vorbesc ca un om pățit. Culmea, lovit mîrșav cam de pe aceleași baricade pe care se află adversarul Dan Tapalagă. EVZ se aude? Sînt lucruri care nu se fac. Poate nu vă transformați așa rapid într-o Românie Mare. De ILD nu mai zic nimic: au folosit pînă și imaginea copilului în atacurile lor ticăloase și iresponsabile. Cel mai trist nu e că sînt astfel de jurnaliști sau indivizi care fac asta, cel mai trist e că nu sînt taxați, ci chiar aplaudați. Dovadă că insistă și au public ”civilizat”.
Să revenim. De ce le permitem aceste abuzuri? De ce nu avem o instituție a breslei jurnaliștilor care să reglementeze aceste abuzuri? De ce, de ce, de ce? Dar, mai înainte de a răspunde, trebuie să învățăm să ne solodarizăm cu adversarul atunci cînd este nedrăptățit. Principiul meu e simplu: ce nu acceptăm să se facă cu noi, să nu acceptăm să se facă nici cu adversarii noștri. E un exercițiu simplu, nu ușor de înfăptuit, dar care poate creea mici oaze de ”normalitate”. După care revenim la polemicile și luptele noastre.
